Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Erori au fost, erori sînt încă

Zoom Erori au fost, erori sînt încă

Lumea vorbește iar despre Simona. Dar adevărul e că la Acces direct gafe de mare succes se făceau încă de pe vremea lui Mădălin Ionescu, care prezenta scene din Lost drept accidente aviatice incredibile, ca să amintim doar una din ele. Totuși, domnișoara Gherghe pare că rămîne mama lor, iar în ultima vreme îi ies mai bine ca oricînd.

* 19 februarie 2013: Rona Hartner, gagica șucară din Gadjo Dilo, părăsește platoul Acces direct val-vîrtej, după ce este prezentat un fragment mai vechi din emisiunea Marius Tucă Show, în care Vadim o porcește ca-n zilele bune ale demenței lui pentru presupusa idilă cu Emil Constantinescu. Ofticată de faptul că în emisiune au fost prezentate doar imaginile în care Vadim făcea spume la gură, fără a fi prezentate și reacțiile ei, Rona Hartner s-a ridicat de pe scaun și i-a susurat Simonei Gherghe, din mers: ”Știi că nu mă amuză. Și nu-mi place că ați montat numai ce a spus el. Hai, v-am pupat. Pa!”. Dacă vă întrebați cam cîtă prezență de spirit a avut Gherghe, iată și reacția ei imediată: „Vă rog frumos să o aduceți înapoi pe Rona. O să-l rog pe colegul meu să meargă cu camera. Nu de alta, dar nu aș vrea să se supere Rona pe noi”. N-am înțeles exact ce-a vrut să spună cu asta, dar probabil că s-a gîndit să-i facă femeii cadou o cameră de filmat.

* 22 ianuarie 2013: Pe ecran se derulează imagini pe placul șantieriștilor cu o pornăciune pe nume Ana Vaida, zisă și Sharon Stone de România din motive neelucidate încă. În timp ce Sharon Stone amenința telespectatorii cu o bormașină soft, Simona Gherghe se trezește întrebînd retoric, în direct: „Cine e, mă, penibila asta?”. Pe 30 ianuarie, Ana Vaida o somează pe Gherghe să-și ceară scuze și, întrucît aceasta nu reacționează, pe 19 februarie, Vaida asigură presa tabloidă că a depus o plîngere la Judecătoria Buftea – Ilfov, în care a cerut 425.000 de euro, “reprezentînd daune morale pentru prejudiciul suferit prin defăimarea subsemnatei printr-un mijloc media public”. E bine de ținut minte, totuși, că Ana Vaida s-a remarcat astă-vară, în piscina lui Țînțăreanu, care băloșa libidinos între sînii ei.

* 15 februarie 2012: Aflăm din Ring că Silviu Prigoană vrea 400.000 de euro de la Gherghe, pentru calomnie (nimic ieșit din comun pentru standardele emisiunii). “Vreau contravaloarea a două TIR-uri cu detergent de rufe, vreo două-trei calupuri de detergent de vase și cîteva conserve. Daunele se vor transforma în euro”, amenința el cu cîteva săptămîni înainte să o acționeze pe Gherghe în judecată pentru că a derapat grav de la deontologia jurnalistică. E bine că, pînă la urmă, s-a hotărît la o sumă de bani, că deja începuserăm să ne întrebăm dacă nu cumva proteza lui are și desfăcător pentru conserve.

* 15 octombrie 2010: Celebra solistă de muzică ușoară Mihaela Mihai este invitată în emisiune pentru a povesti despre un conflict pe care-l are cu niște vecini, pentru un gard. Supărată că nu i s-a acordat suficient timp ca să-și expună problema, doamna Mihai a părăsit platoul de filmare, nu înainte de a-i reproșa Simonei Gherghe că le ține partea țăranilor cu care are de împărțit gardul. Ceea ce era adevărat, cu mențiunea că, de fapt, era vorba despre țăranii care se uitau la emisiune.

* 9 noiembrie 2010: Invitată în platou este inegalabila Simona Sensual. Pe ecran curge un material cu Sensual hărțuindu-l pe celebrul purtător de bile-n penis pe nume Nicu Maharu. După difuzarea materialului, altminteri extrem de credibil, Sensuala încearcă să se dezvinovățească bălmăjind ceva despre subiectele regizate ale show-urilor mondene și despre remunerație. Fără prea multe argumente și cu un zîmbet vinovat, Simona Gherghe își dă invitata afară din emisiune. Mai are rost să amintim că, acum două săptămîni, CNA-ul a supus discuției propunerea ca emisiunile de acest gen să conțină un disclaimer de genul “scenariu bazat pe ficțiune”? Nu, nu mai are. Dar are sens să ne-ntrebăm, retoric, de ce e necesară folosirea unui eufemism precum “ficțiune”.

Publicat în Cațavencii, nr. 8(86), 2013



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia