Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Eroul de la Nasiryah îngrozit de Șoșoacă

Zoom Eroul de la Nasiryah îngrozit de Șoșoacă

Între noi fie vorba, comasarea a ajuns un fel de boală venerică pe care PNL și PSD și-o transmit unul altuia. Ambele partide vor o relație de lungă durată, dar fiecare știe că, odată cu plăcerile electorale, se pot molipsi și de consecințele lor. Alegerile locale reprezintă un fel de Viagra electorală, fiindcă cresc potența la urne a partidelor cu mulți primari și consilieri locali. Liberalii și pesediștii speră că, dacă înghit pilula albastră a localelor, își îmbunătățesc scorul la europarlamentare și, astfel, ar putea diminua riscul ca AUR să obțină o erecție periculoasă. Asta e prima parte a visului erotic. A doua e o logodnă pînă la sfîrșitul anului, urmată de o căsătorie pe termen lung. Și, chiar dacă dragostea durează trei ani, așa cum zice un scriitor francez, PSD și PNL vor să stea împreună zece.

De ce zece? Fiindcă zece ani înseamnă două mandate de președinte, adică acel președinte pus de coaliția PSD-PNL în decembrie 2024 și care, după mintea unora, va obține încă un mandat în 2029. Fiind președintele coaliției, va numi un premier tot din coaliție, iar alde Bode și Rareș Bogdan vor împărți grijile guvernării cu alde Tudose și Paul Stănescu fără întrerupere, pînă în 2034. Va fi o stabilitate lungă, la capătul căreia, cu puțin noroc, se vor găsi supraviețuitori.

PSD și PNL au, însă, o mare problemă de cuplu. Cine va fi candidatul comun la președinție? Deși e mai bine plasat ca Ciucă, Ciolacu ezită, fiindcă în PSD candidatura la președinție se cheamă Totul-sau-nimic. Dacă cîștigă, devine tartorul absolut al partidului, al Guvernului și al țării. Dar dacă pierde, va pierde la scurtă vreme și partidul, imediat după ce va pierde nominalizarea la funcția de premier. Uns cu alifii vechi, rămase de la Ponta și de la Dragnea, Ciolacu ar merge mai degrabă pe varianta de prim-ministru, cu Ciucă propunere de președinte.

Liberalilor le place ideea de a pune ei candidatul la președinție. Numai că Ciucă se plasează foarte slab în sondaje, cu speranțe mici să prindă turul doi. Asta fiindcă Ciolacu va trebui să candideze și el, ca să nu lase PSD fără moralul unui candidat propriu. Or, dacă Ciolacu candidează, Ciucă nu pupă turul doi nici cu Miliția, fiindcă Simion și Șoșoacă i-o iau înainte. Chiar dacă Ciolacu s-ar retrage din turul doi, Ciucă tot n-ar intra. Dar cine își imaginează că Ciolacu s-ar retrage?

Aceste calcule, care nici nu îndrăznesc să ia în calcul participarea lui Geoană, pun PNL într-un mare impas. Mai ales că în sondajele care întreabă cine ar cîștiga o finală între Ciucă și Șoșoacă, de exemplu, Șoșoacă învinge detașat. Comasarea, deci, băltește și agonizează fiindcă PNL nu are un candidat care să dea valoare pactului pe zece ani. Dacă îl schimbă pe Ciucă, se destabilizează piramida actuală de putere și se pierde relația cu PSD. Dacă îl lasă pe Ciucă, pierde ocazia de a propune un candidat cu șanse.

Aici s-au împotmolit joi negocierile PSD-PNL pe tema comasării, iar liderii au lăsat totul baltă și s-au dus la ziua SIE, ca să primească, probabil, noile dispoziții.

4 comentarii

  1. #1

    Cu Bode, Rares, Stanescu, Boc, Blaga,Bolos, Bolojan, Flutur si Videanu de unde drac’, scuzati, sa scoata elite ?
    Cine munceste si face ceva, e dat la o parte, exemplu, Firea in loc de Baluta.
    Daca mentin pe aia de nu se mai dau dusi si in 2034, care se zbat pentru cetateni, scuzati am vrut sa scriu pentru functii, AUR si Soso vor creste ….si vor creste…

  2. #2

    E îngrozit, pt ca joaca după regulile marchizului de Quensburry. În locul lui o provocam la o partida de sumo la loc și ora alese de el. Și o dovedeam

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint