Fiind început de an, m-am gîndit că n-ar fi rău să-l readuc în prim plan pe un vechi şi statornic prieten al acestei rubrici. Este vorba despre – aţi ghicit! – dl Nicolae Manolescu. Merită această atenţie deoarece preşedintele Uniunii Scriitorilor şi ambasadorul României la UNESCO va avea un an greu. E vorba de problemele personale ale domnului Manolescu, dar nu e treaba mea să-mi vîr nasul în ele.
Or s-o facă, desigur, alţii. Ceea ce mă preocupă cu adevărat la acest om este faptul că, pe măsură ce îmbătrîneşte, face tot felul de greşeli care îi distrug aura de mare critic. De exemplu, numai săptămîna trecută, i-a mai scăpat o gogomănie. În editorialul intitulat „Despre poezie“ scrie următoarele: „Să luăm un cuvînt ca liliac. În română el înseamnă (lingviştii spun denotă) pasărea (sic!), floarea sau arbustul cu acest nume“ (v. R.l. nr. 1, 6 ianuarie 2012). La vîrsta sa, domnul Manolescu ar trebui să ştie că nu tot ce zboară este pasăre. Probabil că ştie, sau mai bine zis ştia, dar cu vîrsta a uitat. Ar trebui ca cineva de la revista pe care o conduce să-i citească articolele înainte să fie publicate. Pe vremuri, Adriana Bittel, care era un redactor conştiincios, aşa făcea. Ţinea la Nicolae Manolescu şi nu-l putea lăsa să se facă de rîs. Din păcate, dl Manolescu n-a apreciat munca ei şi a dat-o afară. Acum trage ponoasele.
