Rebecca, o ambițioasă licențiată în bioinformatică, și colegul ei de laborator, James, sînt doi cercetători londonezi care, plecînd de la studiul feromonilor comunicației între furnici, reușesc să inventeze algoritmul prin care, cu un simplu test ADN, îți poți găsi jumătatea. Teoretic, orice imberb fără succes la femei e la un fir de păr de întîlnirea cu dragostea ideală, care, garantat, n-o să-l refuze ca user-ele site-urilor de socializare pe care-și tot încearcă norocul.
Și, relativ rapid, cu ajutorul unui mogul al biznisului convins să intre în afacere, după o supercampanie mediatică bazată pe sloganul Testează-te și găsește-L/O! (care, în vremurile astea de pandemie, sună într-un anume fel), apare o nouă corporație gen Tinder & Pfizer ce influențează lumea și felul în care se cuplează ea, numărul de divorțuri în continuă creștere fiind principala problemă pentru societate. O alta, pentru Rebecca și James, ar fi că, împrumutînd, fără accept, baza de date din computerul colegului de apartament Ben, i-au provocat concedierea de la firma care s-a prins că laptop-ul i-a fost hackuit și dispariția fără urmă, pînă la pescuirea sa ulterioară din Tamisa.
Cam asta-i toată povestea din The One, restul sînt intrigi ieftine și speculații romantice pe tema „Îndrăznește să-ți afli perechea perfectă, persoana complet compatibilă, programată genetic să fie iubirea vieții tale!“. O ipoteză care ridică fel și fel de întrebări cu privire la consecințe: și dacă perechea ta, un imberb abia ieșit din adolescență, se dovedește a fi o pensionară de 70 de ani, unde mai e pasiunea? Doar una/unul? De ce nu mai multe/mulți? Ca să nu mai vorbim de diferențele dintre instinct biologic și psihologie în natura umană: că te simți atras de mirosul și înfățișarea celuilalt, da, se poate, dar felul în care te face fericit e cu totul altă gîscă, în altă traistă. Ce-i perfect pentru tine nu-i identic pentru celălalt, ca o imagine în oglindă. Oricît de puternică, o relație va fi întotdeauna un compromis între gradele de libertate ale bărbatului și fanteziile casnice ale femeii, dictate de tic-tac-ul ei maternal setat pe numărătoare inversă.
Prin insistența pe dramedii personale, The One nu trece de nivelul unei telenovele cu faze polițiste, chiar dacă mizează pe o idee din Black Mirror prost exploatată de un scenarist care nu și-a făcut lecțiile. Nu numai pe cele de geografie (Tenerife nu e o insulă pe care se vorbește portugheza): inconsistențele personajelor și sincopele logice ale poveștii sînt deranjante, distrug orice fel de credibilitate, te scot din film înapoi în realitate. Lăsînd la o parte faptul că nu există legătură între sentimente și materialul genetic, tocmai imperfecțiunile fiecăruia fac lucrurile mai interesante în relația cu partenerul de viață. Practic, tot ce s-ar putea potrivi studiind ADN-urile unui cuplu sînt bolile și medicamentele pe care or să și le asorteze împreună la bătrînețe.
The One, 2021-, thriller romantic pentru pensionare, creat de Howard Overman după romanul omonim al lui John Marrs, opt episoade de 38-44 de minute, difuzat de Netflix.
