Zilele trecute, cu tot spectacolul ăsta electoral, mi-am adus aminte de o oră de diriginție de pe cînd eram elevă în clasa a VI-a sau a VII-a la școala mea din Botoșani. Aveam un diriginte tînăr, drăguț, de română, proaspăt repartizat în oraș. Toate fetele eram îndrăgostite de el, știam nenorocirea aia de „Toma Alimoș“ ca pe apă. Și vine el într-o zi și, roșind ușor, ne spune: „Dragii mei și dragele mele, săptămîna viitoare, la ora de dirigenție vom vorbi, așa cum prevede programa, despre educația sexuală, pentru că trebuie să cunoașteți anumite lucruri din vreme, așa cum e normal“. Maaamă, cum am așteptat ora aia! Ne întrebam toate (unele s-au și rujat discret): „Oare o să… ne-o arate? Cum o avea-o?“. Știți la ce mă refer.
Cînd colo – ciuciu! Tipu’ a venit la oră cu două planșe anatomice, colorate, cu „Organele reproducătoare la om“. Lipsite de orice mister, de o minimă pilozitate, planșele acelea ne-au dezamăgit profund. Urmăream cu tristețe cum bățul de la ora de geografie era purtat egal și monoton, ca vocea sa, de tovarășul diriginte, indicînd tot soiul de canale și trompe sîngerii prin care apaticul spermatozoid trebuia să pătrundă și să fecundeze un ovul plictisit.
Cînd s-a sunat și dirigintele și-a făcut sul planșele imbecile, și băieții, și fetele ne-am uitat unii la alții cam speriați: părea că n-aveam ceea ce aveam în pantaloni și sub fustele de la uniformă, ci niște cartoane doldora de trompe și canale sîngerii.
Mi-am adus aminte de chestia asta văzînd afișele electorale ale Elenei Udrea: „Bună pentru…“, „Bună pentru…“. Eu cred că tiza mea e bună pentru un singur lucru: să predea o oră de dirigenție despre educația sexuală, dar nu cu planșe, ci „în viu“. Sînt convinsă c-ar veni și părinții s-o vadă și poate ar și vota-o.
(va urma)
