O ştiţi din spotul acela cu rîpe şi herghelii, în care spune „Numele meu e Magda Săvuică şi bucuria mea e să descopăr locuri frumoase în România“. Ni s-a părut, logic, un personaj foarte curios. De-a dreptul temerar. Am înţeles că e un om entuziast peste medie, dar normal, în esenţă, cînd am văzut cum se numeşte comunitatea pe care a creat-o pe Facebook: „273 de locuri pe care trebuie să le vezi înainte să pleci din România“. „Să pleci“, aşadar, dacă ne-nţelegeţi. (Redacţia)
Acum vreo trei ani căutam o destinaţie aparte pentru a-mi sărbători ziua de naştere cu prietenele mele. Nu sîntem genul care se relaxează cînd e muzica dată la maximum sau în restaurante de fiţe, căutam mai degrabă un loc care să confirme de la sine ce citeam prin cărţile de istorie, în care să ne relaxăm depănînd amintiri sau creînd unele noi. Aici, la noi, în România.
Ne-am oprit atenţia asupra Micului Trianon, de la Floreşti, judeţul Prahova. Pentru că era aproape de Bucureşti şi pentru că e construit de Nabab*, după modelul Micului Trianon de la Versailles, destinaţia preferată a regelui Ludovic al XV-lea. Zis şi făcut. Ne-am propus să asortăm nişte haine vintage cu peisajul şi am pornit la drum. Micul nostru Trianon nu ne-a înşelat aşteptările: e o clădire grandioasă, cu fîntîni arteziene după modelul francez, o bijuterie, care dacă va fi refăcută va deveni cu siguranţă o destinaţie turistică demnă de luat în seamă.
Am avut parte de cadrul perfect pentru un picnic inedit şi o zi memorabilă. Iar de atunci a devenit tradiţie: în fiecare an, în luna martie, căutăm un alt loc de poveste, românesc. E foarte posibil să nu se compare serviciile de la noi cu ce găsim în „ţările calde“, dar asta nu ne va opri să ne cunoaştem ţara aşa cum este. Nu am de gînd să aştept să vizitez locurile acestea alături de nepoţi, doar pentru că pe vremea mea drumurile aveau două-trei gropi în plus şi nu existau terase în zonă. Spune aşa de frumos inventatorul Justin Capră: „Eu sînt de aici şi trebuie să demonstrez ce se poate face într-o ţară unde se spune că nu se poate face nimic“. Şi eu sînt tot de aici. Şi încerc.
* Grigore Cantacuzino.
