Eurovision 2026: hai, că avem o șansă!

Mai demult pierdeam în fiecare an câte o noapte, cu ochii lipiți de televizor, urmărind finala Eurovision. Nu pentru cântece, că multe erau la furat (obicei păstrat până în zilele noastre), ci fiindcă toată manifestarea, la prima vedere doar muzicală, reflectă situația politică, relațiile dintre state și trendurile din zona moravurilor. De pildă, piesa românească, oricât de proastă s-ar fi nimerit, primea punctajul maxim de la Moldova, zvârlit cu boltă peste Prut – și normal că nici noi nu le rămâneam datori fraților. Belgia făcea schimb de puncte cu Olanda, la fel ca Grecia cu Cipru, iar Norvegia, Suedia, Finlanda și Danemarca își păstrau punctele în familie, întocmai ca statele baltice. Mai demult, Ucraina primea puncte de la Rusia, pe care le dădea înapoi la egalitate, dar acum punctele au lăsat locul bombelor. Cu timpul, România a început să primească voturi de la publicul din Spania și Italia, tot mai multe; niște sociologi iscusiți ar putea deduce de aici cu cât a crescut anual numărul celor plecați la muncă… Tot din edițiile Eurovision se pot sesiza ușor tendințele pe partea de moravuri: din 1997, de la primul solist gay, au evoluat, în numele diversității, diverși interpreți trans, bi-, non-binari etc. Bănuiesc că or fi fost printre ei și ceva extratereștri.

România a participat la Eurovision de 24 de ori, din 1994: a lipsit în câțiva ani, fiindcă nu s-a calificat (ne-au sabotat din invidie, evident!), și în alții că n-au fost bani, dar a ajuns de două ori pe locul 3 (în 2005 cu Luminița Anghel & Sistem, apoi în 2010 cu Paula Seling & Ovidiu Cernăuțeanu). De-a lungul vremii, ai noștri au încercat pe toate părțile, s-au străduit din toate pozițiile, cântând în toate limbile, abordând toate genurile, fiind mai veseli sau mai sobri, mai conservatori ori mai progresiști, mai balcanici sau mai occidentali, sub formă de soliști, duete ori trupe, însă prea mare lucru nu s-a ales de muncușoara lor, vorba țăranului din povestea lui Creangă. Pare și normal să fie așa, să fie la fel ca în toate domeniile de prin părțile noastre, ca în politică, economie, educație, cultură și fotbal, de exemplu. Păi de ce ar fi altfel?

Totuși, „Choke Me”, piesa cu care a trecut de semifinale Alexandra Căpitănescu, este OK, e chiar bună, și vocea e bună, ajunge ușor de la rock mai dur la operă. Evident că unii, mai ales activiste aflate în treabă, au sărit în sus, zbierând că versurile ar încuraja strangularea erotică, dar așa cum frumusețea se află în ochii privitorului, mesajul piesei este în urechile și mintea ascultătorului. Dacă le stă mintea doar la prostii, treaba lor, eu cunosc un singur cântec de la noi care încurajează obiceiuri plăcute, dar nesănătoase: „Ia mai toarnă un păhărel”, interpretat de Gică Petrescu. Și habar n-am ce poate însemna titlul piesei cu care s-a calificat Bulgaria în finală, „Bangaranga”; unora le-ar putea sugera chestii mult mai rele!

Oricum, sper să avem mai mult noroc de data asta. Că Alexandra Căpitănescu și piesa merită, cu siguranță.