Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Fac și italienii filme românești de festival

Zoom Fac și italienii filme românești de festival

Demult, cînd Coppa del Mondo se pregătea să dea în clocot sub cerul înfocat al verii italiene, o mașină decide brusc să sară de pe pod și să aterizeze direct în Tibru. De emoție, probabil. Vin zbirii, anchetează, adună repede trei suspecți – cam prea repede pentru eficiența italiană, dar să zicem că e un puseu de suprarealism – și povestea poate țîșni liberă. Cine l-a ucis pe nenorocitul din mașina săltăreață? Și, mai ales, de ce?

Sprijinit în acest punct, filmul ar putea să-l imite pe Arhimede și să răstoarne lumea plictisită a cinematografiei cu un mister construit migălos din trei povești care se împletesc fermecător, se completează natural sau se contrazic năucitor, lăsînd claritatea tabloului final să scape printre degetele anchetatorilor așa cum i-a scăpat Argentinei victoria în finala cu Germania. În fine, ce să ne mai învîrtim degeaba în jurul punctului de la 11 metri, cinefilii îmbătrîniți în rele așteptau pofticioși un Rashomon italian, cu toată verva și ingeniozitatea de care macaronarii sînt în stare dacă au chef.

Din păcate, cinefilii n-au decît să mai aștepte. Departe de-a fi o poveste enigmatică și întortocheată, Notti Magiche e un autoerotism trist pe tema decăderii cinema-ului italian din anii ’90. Tema în sine ar fi fost promițătoare și generoasă, iar un cineast talentat ar fi transformat-o într-un Jurassic Park pentru inși care se pretind culți și care apreciază dinozauri precum Fellini sau Antonioni.

Realizarea, însă, nici măcar nu lasă de dorit, din simplul motiv că nu-ți mai dorești mare lucru după vreo oră. Fenomenul de extincție amintit mai devreme e surprins prin prisma unor periferici, trei puștani care au cîștigat un concurs de scenarii și care speră că acum vine consacrarea. De fapt, vin doar primii pași într-un domeniu care pare să-și trăiască agonia într-un labirint prin care aparent e imposibil de navigat.

Înțeleg nevoia de sugera sfîrșitul unei epoci. Înțeleg mai puțin nevoia de a umple cadrul exclusiv cu moșuleni care probabil l-au amenințat și pe Matusalem că-i taie mingea cu cuțitul dacă mai sparge geamurile piramidei. Paolo Virzì dorește probabil o metaforă vizuală și uită că farmecul uneia stă în calitate, nu în cantitate.

În drumul lor iluzoriu către glorie, cei trei se ciocnesc aproape exclusiv de inși de care îi separă o prăpastie de 50 de ani, singurii alți tineri naufragiați în cadru fiind fie alți scenariști aspiranți, reduși la stadiul de negri, fie actorii. Zbirii sînt singura categorie care pare să cuprindă toate vîrstele și mă bucur să aflu că Poliția italiană n-a întîmpinat greutățile cinematografiei.

Dar pînă și poveștile despre dezamăgire și ratare ale celor trei ar fi interesante dacă scenariul le-ar fi turnat umanitate în vene și nu un mix de sărăcie de caracter și stridență uneori de-a dreptul caricaturală. Primul e un pedant pompos și plictisitor, al doilea e un maidanez în călduri și a treia e o emokidă avant la lettre.

Nu e nimic magic în nopțile amintite în titlu, mai ales că grosul poveștii se desfășoară ziua. Per ansamblu, filmul e o perpetuă tărăgănare spre un rezultat previzibil nu neapărat datorită logicii, cît mai ales tonului. De la un punct, aveam senzația că urmăresc un film tovărășesc despre mirajul nociv al imperialismului decadent de care tinerii patriei ar trebui să se ferească și mai bine să-și ia repartiția la țară și să intre în producție. Ceea ce se cam întîmplă pe la final, nu înainte ca tovarășul căpitan Panait să o ardă patriarhal și moralizator de ți se face și silă că o țară ferită de Ciuma Roșie a putut să producă așa ceva.

Notti Magiche. R.: Paolo Virzì. Cu: Mauro Lamantia, Giovanni Toscano, Irene Vetere.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Dragi cetățeni români!

    3 decembrie 2019

    Klaus Iohannis nu-i chiar nepotul feldmareșalului Mackensen, dar cu siguranță cîțiva uncheși de-ai săi au bătut pas de defilare pe Calea Victoriei în 1916, cînd nemții au intrat ca-n brînză […]

  • România normală

    3 decembrie 2019

    Nimeni nu știe cum arată România Normală, cu atît mai puțin noul președinte Iohannis, care a apărat acest slogan cu fălcile încleștate, ca și cum s-ar fi temut să nu […]

  • Ruleta românească

    3 decembrie 2019

    Rar a fost dat României să vadă sinucigași mai talentați decât cei din Guvernul Orban. Ar fi, poate, un spectacol simpatic dacă nu i-ar afecta pe deja din ce în […]

  • Rușinea de a fi stîngist

    26 noiembrie 2019

    Datorită mamuților cu păr, cu burtă sau cu chelie din PSD, intelighenția românească de stînga, rușinată, se dopează cu praful marxismului prin cafenele obscure sau prin facultățile de Filosofie, așteptînd […]

  • Țară, țară, vrem președinte!

    26 noiembrie 2019

    Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la președinția României, pentru un al doilea mandat, în iunie 2018, cu aproape un an și jumătate înainte de alegerile prezidențiale. De atunci, KWI așteaptă […]