Facerea de bine vrea să-mi f…ă mama

Aflu (fără prea mare surprindere) că, în Vest, multe firme au abandonat curcubeul și țintesc din nou majoritatea heterosexuală și familistă. Sînt – cum bine se știe – un susținător al drepturilor minorităților. Tocmai pentru că sînt oameni ca toți oamenii și nu dau în cap nimănui. Nu ar trebui să ne intereseze nici dacă Ion e căzut în limbă după Gyuri, sau poate ar trebui să ne înfuriem că n-a găsit un român verde, de-al nostru, nici dacă ascunde careva sub poale, ca omul, două pistoale. Slavă Domnului, încă n-a intrat ideologia în dormitor, deși tare mai bălește, că i-am închis de nenumărate ori ușa-n nas. După părerea mea, dacă discuțiile ar fi mai simple și mai politicoase, n-ar ști nimeni că există probleme. Da, ar fi și măciuci sau tigăi agitate, pe ici, pe colo, dar cred că am rîde și cu spatele (nu e nici o aluzie) de gașca sfintelor tradiții.

Doar că și aici, în zona „burgheză“ a societății, ca peste tot în lume, unde merge mia merge și suta. Adică unde e rost de normalitate e și sămînță de scandal. Citesc cu stupoare o explicație a fenomenului de „misoginie“ crescîndă în cadrul generației Z. Teoria la modă, care a devenit țipătoare, e că băieții sînt furioși pe fetele studioase, care urmează într-un număr mai mare decît al lor cursurile universitare. Cu statistica nu te joci. 55,3% sînt fete și 44,7% băieți. Păi, asta e treabă? De ce nu egalitate perfectă? De ce ne jucăm cu sentimentele băieților? Mai rău, la grupa de vîrstă 19-24 ani, 62,8% din fete sînt studente, față de 48,2% di băieți. Ei bine, de asta dospește misoginia.

Să-mi fie permis să pufnesc în rîs, așa o bazaconie nu am mai auzit de mult. Statistica e serioasă, nu zic nu, dar nu cred că vreun student din România a stat cu ea în mînă (cu statistica), să se îmbete și să plesnească de invidie. Dimpotrivă, eu, dacă aș fi student, m-aș bucura peste măsură de o masivă prezență feminină. Nu de alta, dar mi-ar crește matematic șansele la o îmbîrligare. Apoi, care e maniacul care să numere locurile din amfiteatre? Zău? În loc să numere sticlele de bere sau liniuțele? Da’ ce fel de băieți sînt ăștia?

Spuneam mai demult că ciocanele nu văd în jur decît cuie. Iată, acesta e exemplul clasic, suficient și agresiv, prin care o idee delirantă încearcă să se impună împotriva unor explicații simple. Statistica zice că, la tinerii contemporani, fetele sînt preponderent progresiste, iar băieții, preponderent conservatori (deci misogini). Asta dacă ne lămurim ce înseamnă progresist și ce înseamnă conservator. Astfel de caracterizări se regăsesc, de regulă, la marginile spectrului politic și îi coafează exact pe cei pe care i-am descris mai sus. Dar ceva-ceva ar cam trebui să fie adevărat. Și mi-am amintit, cu o oarecare tristețe și o țîră de melancolie, ce de gunoaie au revărsat peste mine și peste mulți dintre prietenii mei, doar pentru că aveam prostul obicei să mă îndoiesc de afirmații tranșante și ridicole, cum ar fi „civilizația voastră patriarhală, toxică și albă“. Dacă și pe tinerii de azi, ceva mai puțin duși pe la biserică și la bibliotecă i-au pîrpălit în astfel de frazări, nu e de mirare că mulți băieți, altminteri fără fumuri „ideologice“, au făcut pasul înapoi. Sau – de ce nu? – e la fel de posibil ca ceea ce e denumit ca „retrograd“, „conservator“ etc. să nu fie decît o bîrfă, o exagerare. Omenirea evoluează, numai că nu tot ce se avîntă are și dreptate. Altfel, progresiștii comuniști din Rusia ar fi atins de mult viitorul luminos. Și, de unde ar fi fost un aliat al diverselor progresisme, insul devine dintr-o dată prudent și face pasul înapoi. Mîna întinsă a fost refuzată. Din clipa aia, gata, e un reacționar indiferent.

Poate că reacționar vine și de la „a reacționa“ la tîmpenii. N-ar fi rău.