Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Fantoma lui Ceacanica

Zoom Fantoma lui Ceacanica

Se spune și azi că a fost cel mai mare criminalist din România de după al doilea război mondial. Îl chema Dumitru Ceacanica. Avea un frate, clovn celebru, al cărui nume apărea printre primele pe afișele Circului de Stat. Criminalistul n-avea studii. Își luase doar bacalaureatul, și ăsta cu destulă întîrziere. Și azi însă, cînd Poliția nu poate rezolva un caz, se găsește careva care să-și aducă aminte de el.

Cei care l-au cunoscut spuneau că umbla îmbrăcat în civil, totdeauna în costum cu două rînduri de nasturi. În copilărie, mărturisea el, citise toate cărțile cu Sherlock Holmes și visa să se facă detectiv. A fost pe front, doi ani, de unde s-a întors nevătămat. În 1945 ar fi fost primit ca „informator” la Poliție. A fost remarcat de la început pentru logica sa imbatabilă și pentru flerul cu care știa să cerceteze urmele, așa că, deși avea origine „nesănătoasă” – era fiu de negustor –, a fost primit în rîndurile Miliției în 1949. N-a fost singurul. În Miliție erau angajați ca „tovarăși de drum” foști polițiști la care s-a renunțat cînd au fost destui milițieni cu origine sănătoasă, chiar dacă unii dintre ei erau analfabeți. Ceacanica n-a avut aceeași soartă fiindcă, pur și simplu, era de neînlocuit. Rezolva cazuri cărora milițienii din țară nu le dădeau de cap.

Milițienii cu dosar bun spuneau despre el că era arogant, că își repezea colegii și că avea apucături de burghez. Colaboratorii lui apropiați, în schimb, și-l aminteau ca pe un tip de la care au învățat meserie, cu o politețe de modă veche – nu folosea apelativul „tovarășe”, ci „domnule” și „doamnă” – și care îi sfătuia insistent să studieze Dreptul și să învețe legislația, ca să nu poată fi atacați de colegi invidioși că procedează anarhic.

Să fi fost el însuși acuzat că nu respectă legile? Nu se prea mai știe, dar la un moment dat Ceacanica a fost arestat sub acuzația de corupție. A scăpat fiindcă n-au existat probe împotriva lui. A fost repus în funcție. Marile cazuri cunoscute ale lui Dumitru (de fapt, Dimitrie) Ceacanica au fost cele ale unor criminali în serie. El l-a descoperit pe Rîmaru, tot el pe criminalul de la Cluj care ataca femeile cu ciocanul și le omora fără să le violeze. Ceacanica și-a dat seama că Rîmaru era schizofrenic, la fel cum și despre asasinul de la Cluj a afirmat în timpul cercetărilor că era nebun. Rîmaru a fost executat, în timp ce tipul cu ciocanul de la Cluj a fost internat la balamuc.

Ceacanica a publicat o carte de memorii. N-am idee dacă a folosit un scriitor care să-i facă treaba după relatările lui orale sau a scris-o el însuși. Cartea, citită azi, pare plină de lacune.

Autorul era orgolios și, dacă ne gîndim la perioada în care a publicat-o, putem presupune că Ceacanica, la fel ca și fratele lui clovnul, avea temperament demonstrativ și că era o personalitate accentuată, cu bune și rele. Adică, în memoriile sale, criminalistul a eliminat o parte dintre „probele” neconvenabile  sau nepublicabile din acea perioadă. Marele său eșec a fost că n-a reușit să dea de urma hoților de tablouri de la Muzeul Brukenthal. În 1992, colonelul de miliție Dumitru Ceacanica a fost avansat, post-mortem, la gradul de general.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]

  • #danbarnafacts

    13 august 2019

    Din spuma mării contractelor cu statul a apărut, imaculat și superb în nimicnicia lui, ca un câine turbat, Dan Barna. Și, deodată, a început să spună tâmpenii. Poate îl știți. […]

  • Caracal, mon amour

    6 august 2019

    Zilele trecute, pe la ora cînd Ion Cristoiu obișnuiește să tragă pe nări praful din Biblioteca Academiei, îmi făcui și eu rondul pe la Piața Obor, unde zarzavagiii scot natura […]

  • Olimpiada PROȘTILOR

    6 august 2019

    România și-a încredințat destinul unor șarlatani. Șefii de ieri și de azi ai țării, fie ei președinți, miniștri, primari sau parlamentari, trăiesc, cu rare excepții, din impostură. Prosperă din fals, […]