Nu cred că mai e cineva care să-şi fi închiput că, chiar şi înainte de numirea băiatului de casă Bodgan Drăgoi, sforile Ministerului Economiei nu au fost trase cu subtilitate de Adriean Videanu. Şi, cum vorbim de economie, e clar ca lumina zilei că fără consultanţă nu se poate. Spre exemplu, prin Ministerul Economiei se împart mai multe fonduri europene în cadrul Axei 1, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. Pentru chestia asta, băieţii din minister au găsit de cuviinţă că e bine să apeleze şi la niscaiva consultanţă privată.
Adică să fie plătită o firmă care să „furnizeze asistenţă tehnică ministerului şi Organismului Intermediar pentru IMM, în vederea asigurării unui proces calificat şi transparent de evaluare din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii, precum şi tehnico-economic, al propunerilor de proiecte care corespund Axei prioritare 1 a POS CCE“. Sună frumos, ba chiar prea frumos pentru puţin peste 1,3 milioane RON, cît a plătit ministerul pentru o aşa consultanţă. În urma unei licitaţii desfăşurate la finele lunii decembrie, contractul a fost atribuit asocierii Romactiv Business Consulting SRL şi Romair Consulting SRL. Ambele firme sînt obişnuite cu banul public.
Printre altele, Romactiv a luat numai anul trecut, printre altele, peste o jumătate de milion pentru consultanţă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în timp ce Romair este un fel de firmă campion cînd vine vorba de contracte cu statul. De altfel, între Gheorghe Boeru, patronul Romair, şi Adriean Videanu a existat o legătură ce a fost suspectată ca fiind bazată pe finanţări electorale, dat fiind faptul că Romair s-a lipit de o căruţă de contracte cu Primăria Bucureştiului în mandatul lui Adriean, în special contracte pentru părerologie de business, sau consultanţă, cum se mai numeşte ea în termeni tehnici.






