Fănuș nu știa să înjure și pe nemțește

Șapte ani, spunea Fănuș Neagu, a scris el la primul lui roman, Îngerul a strigat. Cenzura i-a cerut să umble la epilog, unde Fănuș povestea despre deținuții politici dintr-un lagăr de muncă. A schimbat el cît de cît epilogul. Îl durea sufletul lui de brăilean după fiecare cuvînt la care trebuise să renunțe. Încercase să-l facă pe cenzor să-i lase textul în pace. Îi trimitea vorbă prin redactorul de la Editura pentru Literatură. „Șapte ani de muncă, frate!” Cenzorul – nimic! Fănuș se pricepea să întoarcă lucrurile și din aluzii. A găsit el o cale să spună ce-avea de spus, cu alte cuvinte, dar, zicea, nu era același lucru, și rostea una dintre înjurăturile lui repezite cînd își amintea cum își chinuise el cartea la sfîrșit.

Romanul s-a vîndut atît de iute, că nu mai putea Fănuș de fericire și a uitat că i se cenzaurase epilogul. A avut o continuare de tiraj și, în anul următor, a scos altă ediție la nou înființata editură Eminescu. Bucuria lui Fănuș era și că le arătase el ălora care ziceau că nu e-n stare să scrie roman.

Într-o zi, stă de el de vorbă cu Radu Gabrea, care-i zice să facă un film după roman. Fănuș a povestit mai tîrziu că era cam îndoit. Dar pînă la urmă l-a convins Gabrea. Fănuș se pricepea la scenarii și avea ureche pentru dialoguri. În scenariu a combinat el Îngerul a strigat cu o povestire, Dincolo de nisipuri – de unde titlul filmului. Face Gabrea filmul, care trece cu bine de vizionare, fiindcă îi plăcuse lui Popescu Dumnezeu. Înainte de lansare, vede filmul și Ceaușescu. Nu-i place pe ici, pe colo, de nu s-a mai dat drumul la Dincolo de nisipuri, cu toate că fusese anunțată premiera și în presă, și la TVR. A fost mitocosit filmul potrivit indicațiilor de ultimă oră ale cenzurii și a început să ruleze, dar nici așa n-a făcut purici în cinematografe, că a fugit Gabrea în Germania.

Fănuș, care n-ar fi putut pleca decît pînă la Brăila, n-a făcut scandal. Dar din cînd în cînd îl apucau dracii. Îi cenzuraseră nemernicii filmul, după ce îi cenzuraseră și romanul. Auzise de la cine i se trăsese, dar pe Ceaușescu nu-l înjura decît de față cu doi-trei apropiați, care aveau și ei cîțiva apropiați și așa mai departe, de s-a auzit pînă la urmă în tîrg că Fănuș zicea una și alta despre călăuzitorul patriei. Totuși, nu i-a făcut nimeni nimic. Însă, după un timp, cînd îl mai zgîndărea cîte unul amintindu-i de filmul interzis, Fănuș mîrîia că sîntem în țara nisipurilor mișcătoare. Adică?! – mai insista vreunul. La care Fănuș, sastisit, răspundea cu o înjurătură categorică și cu o explicație subtilă după aceea. El, spre deosebire de Gabrea, nu știa să înjure și pe nemțește.