1) Încă mai existau mamuți lânoși la data la care au fost construite piramidele, însă au preferat să lase impresia că sunt o specie dispărută doar ca să nu dea și ei o mână de ajutor. A fost destul de jenant două săptămâni mai târziu, când faraonul s-a întâlnit la o petrecere cu niște mamuți lânoși care chiar i-au zis: „Trebuia să ne chemi, frate, că veneam. Da, știu, era cald pentru lâna noastră, da’ mai făceam o baie-n Nil, mai una-alta, ne descurcam noi“.
2) Ultimul soldat al lui Ștefan cel Mare a murit în anul 1995, în același an în care s-a deschis primul restaurant McDonald’s din România. El a fost vizitat pe patul de moarte de către președintele de atunci, Ion Iliescu, față de care ostașul lui Ștefan avea un imens respect, ca față de oamenii mai în vârstă.
3) Universitatea Oxford a fost înființată înainte se apară Imperiul Aztec. Așa că dacă aveți prieteni care-au fost la Oxford și se laudă că au avut acolo un curs despre Imperiul Aztec, interesați-vă când au făcut facultatea, că dacă au absolvit înainte de 1325, atunci am o veste pentru voi: prietenii ăia cam fură curent, pentru că Imperiul Aztec încă nu apăruse la acea dată.
4) Burebista și Iulius Caesar au trăit în aceeași perioadă, dar nu s-au întâlnit niciodată pentru că Burebista era mai degrabă un tip matinal, în timp ce Iulius Caesar obișnuia să stea până noaptea târziu. Prin urmare, Caesar dormea în prima parte a zilei, atunci când regele dac era activ și-și bea cafeaua de la automat în fața blocului, ținând-o de vorbă pe femeia de serviciu. În cele din urmă, ei au fost asasinați în același an. Caesar, de către senatori, iar Burebista de femeia de serviciu, care nu mai suporta să-i asculte poveștile.
5) Ultima execuție prin ghilotinare a avut loc mai aproape de zilele noastre decât momentul în care a fost pronunțată sentința. Cine s-ar fi așteptat ca această practică barbară să fi fost folosită atât de aproape de zilele noastre, adică după ce s-a dat condamnarea la moarte pentru persoana care a fost executată atunci?
Stejarul din care s-au făcut tobele bateristului formației canadiene Rush a ținut umbră celor care au purtat dialogul din care s-a consemnat doar partea „torna, torna fratre”