Și-acum se mai vorbește despre farfuria cu microfon pe care a luat-o Dan Deșliu de pe masa de la restaurantul Uniunii Scriitorilor.
Poetul apucase să-i trimită lui Ceaușescu o scrisoare deschisă care fusese citită la Europa Liberă. Și de atunci se ținea Securitatea după el. Mititel, cu fața lui galben-măslinie, Deșliu nu prea avea aer de disident. Părea mai curînd bolnav. Cînd apărea la Uniune ținea în mînă o servietă misterioasă. Se așeza singur la o masă și imediat mesele din jurul lui se goleau, ca și cum chiar ar fi fost bolnav de ceva molipsitor. Într-o seară, îl zgîndărește unul, de la distanță. Ce, bă, ești disident!? Deșliu se face că nu-l aude. Păi, bă, dacă erai disident te lăsa Securitatea să vii aici?! Deșliu, nimic. O chelneriță îi pune pe masă o farfurie goală. Bă, n-auzi, Deșliule?! Poetul se ridică de la masă și zice că i s-a adus o farfurie cu microfon în ea. Bagă farfuria în servietă și pleacă. Îl așteptau doi securiști. Dau ei să-l ducă la secția de miliție ca pe hoți, că furase o farfurie din restaurant. Deșliu îi anunță căo confiscase, pentru a dovedi că era supravegheat. Lasă, bă, nea Măslină, îți garantăm noi, la secție, că nu te supraveghează nimeni!
Publicat în Cațavencii, nr. 6(84), 2013
