La patru luni de când Viorica Dăncilă a ajuns prim-ministru, misterul rămâne încă nedezlegat: sunt sexiste criticile care o vizează sau și un premier bărbat s-ar fi pretat la fel de ușor la aceleași atacuri dacă ar fi făcut gafele ei?
Atunci când e la putere un guvern pe care-l urăști, pericolul e mare. Riști să-l ataci cu arme care-s interzise de toate convențiile egalitarismului liberal de secol 21, doar ca să punctezi retoric împotriva lui. În plus, sexismul se ascunde și-n apelative și atitudini de care n-ai zice că are vreo legătură cu discriminarea femeilor. Ortodoxia egalitarismului liberal spune, de exemplu, că nu e ok să ataci o femeie din politică pentru felul în care arată, mai ales când e vorba de excese tipice felului lor de-a se aranja: o coafură prea amplă, un machiaj prea țipător. Explicația e simplă: sunt stridențe care pot apărea doar în cazul lor, ca urmare a exigențelor care există pentru femei într-o societate patriarhală. E greu ca bărbat să ai un machiaj strident dacă nu te machezi niciodată.
Evident, nu-i o crimă să râzi de cum arată frizura Vioricăi Dăncilă, nici măcar o contravenție, dar niște oameni care-s mai liberali în gândire te vor disprețui în secret pentru că nu pricepi cum funcționează societatea.
Pentru că nu felul în care-și aranjează părul e problema premierului marionetă al lui Liviu Dragnea. Ar fi fost bine să avem la Palatul Victoria un Cioloș cu frizură de gospodină provincială din anii ’80. Iată însă că guvernul e condus mai degrabă de un copil preșcolar mediocru prins în corpul unei femei anoste din Videle. Nu gospodina trebuie atacată, ci preșcolarul cu probleme de învățare care se manifestă mereu când ea deschide gura.
Greșelile de limbă pe care le face și prostia pe care mulți i-o atribuie sunt linii corecte de atac. E relevant pentru funcția de premier felul în care gândește și folosește limba română. Nu e ca și cum am putea, teoretic, să avem un prim-ministru admirabil și care în mod întâmplător e cam încet la minte și semianalfabet, dar fără ca asta să-i afecteze cumva prestația politică și administrativă. În plus, prostia și cunoașterea precară a limbii nu-s chestii care să afecteze cu precădere un anumit gen, din cauza felului nedrept în care e alcătuită societatea. Probabil că, dacă femeile nu aveau acces la școlarizare, iar una dintre ele ajungea cumva prim-ministru, era o discriminare s-o acuzi că nu vorbește corect. Așa, însă, cu un acces egal la educație, gafele Vioricăi Dăncilă pot fi puse exclusiv pe seama înzestrărilor personale, care n-au nici o legătură cu genul.
Mai toți premierii pe care i-a dat PSD au suportat atacuri la fel de dure. Toți liderii partidului au primit partea lor de insulte. Oamenii își mai amintesc și acum cu plăcere de injuriile simpatice la adresa lui Ponta, porecla umilitoare care-l viza pe Geoană și aluziile homofobe și retrograde despre presupusa sexualitate a lui Adrian Năstase. Totuși, pare că Dăncilă e un caz excepțional.
Toate insultele ținesc acum un om profund pasiv. Ponta se mai zbătea, mai dădea și el câte-o antipatică scatoalcă verbală. Năstase era arogant. Geoană ajunsese Prostănac în urma unei abudențe de gesticulații oportuniste. Dăncilă, în schimb, e receptaculul inert al unui fluviu de ură și dispreț. Iar problema nu e nici măcar rolul ei pasiv din această poveste. Ce declanșează alarma de sexism e forma acestor atacuri: zeci de bărbați de 40 de ani din media, care arată la fel și cu exigențe meritocratice înalte găsesc în arsenalul lor de cuvinte resurse nebănuite de ură cu care să atace o femeie. Unele atacuri pot fi neutre cu privre la gen (nu știe care-i protocolul, vorbește prost limba română), în timp ce altele-s de un sexism subtil, reținut (observații despre cum se-mbracă sau cum își aranjează părul). O femeie în mare partă pasivă care-i ținta urii unei turme de bărbați e o imagine tulburătoare și deranjantă. Indiferent cât de la obiect sunt atacurile sau cât de meritocratice sunt exigențele, toată dezbaterea arată că există un dezechilibru de gen în societate.
La mijloc e o altă iluzie pe care românii încă n-au lăsat-o în urmă: că poți duce în derizoriu nedreptatea suferită de un grup social, că poți demonstra ”rațional” că societatea e de fapt corectă, fără a fi membru al acelui grup social și fără să fi văzut marginalizarea de pe poziția celui care o suferă. Sunt mulți bărbați care spun că nu există sexism și mulți majoritari care neagă discriminarea la adresa romilor. Puține chestii-s mai ridicole retoric decât un semidoct vorbăreț care, pierzându-se în propria abundență explicativă, argumentează că țigan e doar un cuvânt și că are prieteni țigani pe care nu-i deranjează dacă faci glume cu țigani și că important e să nu mai fure.
Revenind la Dăncilă, sexismul e ușor de măsurat. E sufiecint să aproximăm cam câte din atacurile, ironiile și ura la adresa ei ar fi fost mult mai utile dacă se îndreptau împotriva lui Dragnea. În fond, el e adevăratul vinovat pentru demonstrația de incompetență a guvernului. Un om pe care-l ocolește toată Europa, a fost discreditat nu doar de condamnarea definitivă, ci și de încăpățânarea de a rămâne în politică în ciuda ei. În plus, a adoptat și toată gesticulația unui evadat care vrea să scape de bulău prin orice metodă în afară de a se apăra cu avocat în instanță. Dragnea nu va primi însă niciodată disprețul pe care-l merită cu adevărat dacă nu scapă și niște dezacorduri. Poporului român poți să-i faci orice, dar să nu greșești o declinare, pentru că-ți vei dori să nu te fi născut.
