Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Fetele marinarului, trimise la produs Mișcarea Populară

Zoom Fetele marinarului, trimise la produs Mișcarea Populară

De doi ani zace prin sertare, adunînd praful, Mișcarea Populară înregistrată la OSIM de Ioana Băsescu. Dar ea nu poate produce partide fără să se agite iar lumea, urlînd că e nepotism pe față. Așa că Traian și-a trimis celelalte două fete, nenaturale, să termine ceea ce a a început Boc, a continuat MRU și ar trebui să definitiveze Blaga, dacă n-ar fi atît de indolent: distrugerea PDL și recoagularea dreptei într-un partid plin de schelete, dar fără dulapuri în care să le ascundă.

Cu Udrea și Macovei aruncate în luptă și cu o a patra moțiune pe țeavă, care să-l concureze mai serios pe Buldog, strategii de la Cotroceni nu vor decît să dea legitimitate ruperii partidului. Căci o mișcare pe model PNL, cu doar trei contestatari, nu le-ar permite să-l împacheteze frumos pe Blaga și să-l trimită în istorie. Imaginea unei opoziții aparent serioase, chiar dacă numeroasă doar pe hîrtie și-n emisiuni obediente, ar da voie reformiștilor să spună că nu se vrea dreptate și că ei, adică Macovei + Udrea + Boc, se relansează mai curați, mai uscați, cu bani mai spălați. Așa, la o primă vedere, pare un leac potrivit pentru durerile de cap ale lui Băsescu, dar tot mai bună ar fi fost sfînta zeamă de varză.

Publicat în Cațavencii, nr. 8(86), 2013

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint