Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ficat de politician

Zoom Ficat de politician

Cu o zi înainte să dea dragnea din mînă pe ponta de pe gard, cei patru fugari pesediști, cu Ion Mocioalcă în frunte, s-au îmbărbătat cu vin rozé sec, nebotezat cu apă, într-un ritual de exorcizare a fricii, asistați de chelneri și de bucătari. Ceremonia alcoolică s-a ținut într-un local cu specific asiatic, la separeu, dar zgomotele ei au străbătut întregul restaurant și apoi cartierul, ca niște strigăte de luptă. Lîngă Mocioalcă și ceilalți trei au combătut Victor Ponta însuși, Daniel Constantin, precum și foștii premieri Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, veniți să-și potrivească ceasurile cu răzmerița care se punea la cale. Pe fondul consumului de alcool, politica a dat naștere unor înverșunări și elanuri care s-au mobilizat în direcția vinului, așa încît ceea ce începuse pașnic s-a transformat într-o încleștare epică. Ospătarii au pierdut bătălia cu clienții, iar la sfîrșitul nopții, spre dimineață, au depus pe nota de plată cadavrele cîtorva zeci de sticle de rozé, căzute la datorie, îngrămădite, goale și reci, una peste alta, ca într-un sfîrșit de masacru. În zori s-a declarat armistițiu, iar învingătorii au pornit împleticit spre cetățile lor, pe ale căror ziduri aveau să-și arate chipul tumefiat a doua zi.

Succesul acestei prime bătălii a fost atît de apreciat, încît, cîteva zile mai tîrziu, șprițul a fost reluat în aceleași condiții. De data asta s-a pus la cale puciul din Parlament. Cu cît era mai înfierbîntată conspirația, cu atît mai rece și mai mult era vinul. Cotletele de berbecuț, șaormele și humusul n-au putut ține pasul cu paharele, iar bucătarii au cedat terenul chelnerilor. Surse politice aflate la fața locului spun că s-a ajuns la o medie de cinci sticle pe cap de participant și că din plutonul consumatorilor s-a desprins la un moment dat, cu sprintul unui maratonist încercat, fostul premier Grindeanu, actualmente președinte la ANCOM. Trebuie spus că aceste cifre sînt de natură să arunce o umbră de invidie pe obrazul decatlonistului Băsescu, cel care ar fi pierdut, poate, întrecerea la vin, dar ar fi cîștigat-o, cu siguranță, la proba de tărie, aruncarea paharului și săritura cu prăjina la ospătar.

Fiindcă se anunță o lună decembrie încărcată de evenimente periculoase de tip trădare, puci sau migrație politică, le urăm bravilor luptători cu sticla sănătate și ficat de fier. Patria cere uneori sacrificii mari de la oamenii ei politici și nu toți cei care îi înjură înțeleg riscurile la care ei se expun. Trăiască democrația și onoarea politică! Hai noroc!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Perinitza

    16 iulie 2024

    Îmi pun urechea la pămînt. Simt vina: aud cum se scumpește motorina. Un domn mi-așază, în genunchi, batista. Îmi vine să îl strig pe Burebista, că perinița el a inventat-o […]

  • Coaliția Nicu și Roboțel

    15 iulie 2024

    O nouă dihanie politică își ascute ghearele, gata să înșface România de beregată: tandemul Ciucă-Iohannis. Fioros prin ambiție, comic prin aerul de desen animat. Iohannis l-a luat pe Ciucă la […]

  • O, torna, torna, fratre

    9 iulie 2024

    O, torna, torna, fratre, întoarce-te din moarte, că maica o să-ți simtă-adierea de departe și-n frigul bănuielii o să-și sfîșie șalul, văzîndu-mă călare și-n locul tău doar calul. O, torna, […]

  • Pe culmile nerușinării

    8 iulie 2024

    Nici de data asta, la fel ca în multe alte dăți, nu vor fi dezbateri. N-au fost la prezidențialele trecute, n-au fost la europarlamentare, n-au fost la locale, la Primăria […]

  • În Bucovina nu mai cîntă cucu’

    2 iulie 2024

    Rusia-i moartă-n filmele rusești din care au zburat pe veci cocorii. În gara pentru doi nu mai găsești șine de zahăr candel, iluzorii. Că-n Marea de Azov două hamsii au […]

  • Temutul trib al vînătorilor-culegători

    1 iulie 2024

    Echipa de hăitași organizată de Florian Coldea acționează în codru, în zona furtului de la stat. Vînează infractori bogați, mulți dintre ei îmbogățiți ca urmare a relațiilor cu SRI. Ani […]

bijuterii argint