Fiecare generație cu glumele ei

O să spun o banalitate: pe măsură ce înaintezi în vârstă, se strâng în urma ta tot mai multe chestii la care ai fost martor. Și nu e vorba doar de evenimente, ci și de blocuri compacte de istorie pe care le-ai văzut inserându-se pe axa timpului. N-am o vârstă care să-mi permită să fi fost martorul unui secol, dar un deceniu tot am văzut cu ochii mei. Și poate că n-am fost martorul istoriei cu I mare, dar măcar am văzut cum s-a schimbat umorul în acest timp. Pentru că, da, s-a schimbat. Lumea nu mai râde la aceleași chestii ca acum 10-15 ani, poate și pentru că acele glume au 10-15 ani vechime și sunt deja 10-15 ani de când le știi poanta.

Există, însă, și o raportare diferită la umor care vine din apartenența la o generație. La fel cum unui copac poți să-i calculezi vârsta dacă te uiți la câte inele are trunchiul, pe oameni îi dau de gol glumele la care râd. Deși s-ar putea ca și o secțiune transversală să ajute.

Așadar:

1) Pe boomer-i îi reprezintă cel mai bine bancurile cu Ceaușescu. Au trăit acele vremuri și pot transmite prin 35 de bancuri diferite că nu se găsea pâine la Alimentara. Sunt maeștri ai glumei cu țintă politică pentru că politica era cel mai important lucru din viața lor despre care n-aveai voie să vorbești. Pentru boomer-ii apolitici, există glumele cu tentă sexuală, însă fără obscenități. Obscenitățile sunt subînțelese, iar umorul e generat de dibăcia cu care spui bulă și pizmă fără să spui, de fapt, aceste cuvinte.

2) Generația X a apărut în prim-plan în anii ’90 și a avut hegemonie în cultura tinerească până la începutul anilor 2000. Aveau un anticomunism mai pronunțat decât boomer-ii, mai ales că acum puteai să-ți exprimi părerile politice fără nici o reținere. Cenzura nu mai era un pericol, dar asta vine la pachet cu un mare dezavantaj: nici nu mai e amuzant să faci glume politice. Dacă poți să spui orice despre președintele țării, nu mai are nici un haz să-l insulți subtil prin vorbe meșteșugite. În schimb, anii ’90 și începutul anilor 2000 abundă de glume misogine și rasiste, pentru că singura politică reală era anticomunismul. Egalitatea de șanse mai are de așteptat, mai ales că acel termen, „egalitatea“, are conotații comuniste pentru rudimentara cultură politică a tinerilor de atunci.

3) Pe la mijlocul anilor 2000 încep să devină relevanți milenialii, adică generația născută (cam) între 1983 și 1996. Nici nu deschid ei bine ochii de adult tânăr că ceva se-ntâmplă cu lumea: criza economică din 2007-2008. Milenialii iau contact cu nedreptatea economică și devin, inevitabil, o generație mult mai politică decât cea precedentă. Doar că nu e vorba de un sens îngust al politicului („Jos comuniștii!“, „Jos Iliescu!“). Milenialii știu că politica nu se referă doar la ce partid e la guvernare, ci și la felul în care se negociază drepturile și puterea în societate. Nu doar campaniile electorale sunt obiectul politicii, ci și relațiile de muncă sau legăturile dintr-un cuplu. În materie de umor, milenialii își dau seama că multe dintre glumele generației X sunt groaznice: rasiste, misogine, homofobe. Nu le vină să creadă la ce-au putut râde, copii fiind.

4) Generația Z (zoomer-ii) e formată în mare parte din Selly și din ceilalți copii de vârsta lui. Spun copii pentru că vor rămâne toată viața niște copii față de noi, milenialii. Inclusiv la 50 de ani vor fi copii. Și nu o spun cu aroganță, ci din invidie față de tinerețea lor. Această generație s-a născut cu Internetul la nas și a fost expusă la mai mult content decât putea duce. Din cauza asta, nu prea mai ai ce glume să faci. Le-au văzut pe toate. Zoomer-ii nu râd la glume, ci la oamenii care spun glume. Dacă îi spui un banc cu Ceaușescu, nu râde la banc, ci râde de tine, că ești genul de om care mai spune bancuri cu Ceaușescu în 2023.