Comparaţi cele două texte: a) „Sîntem conştienţi că pentru a realiza o economie modernă, intensivă, sînt necesare cadre a căror pregătire să se reflecte în capacitatea de a răspunde noilor exigenţe ale muncii, ale activităţii sociale în general, care trebuie să dovedească înaltă competenţă profesională, gîndire creatoare, deschisă spre nou, spirit de iniţiativă, responsabilitate, ordine şi disciplină“; b) „În economie, capitalismul a ajuns să însemne parazitarea statului. Ţara are nevoie de un sistem economic în care profitul să nu vină din aranjamente cu statul. A fi capitalist presupune să dai răspuns la o cerere reală, oferind bunuri şi servicii care satisfac nevoile cetăţenilor manifestate liber. Truda zilnică trebuie răsplătită, astfel încât fiecare să fie scutit de frica zilei de mâine“.
Ambele texte sunt pritocite de acelaşi creier, doar că primul este rupt din „Cuvântul tovarăşului Mihai Răzvan Ungureanu, delegat al Organizaţiei judeţene Iaşi a UTC, la cel de al XII-lea Congres al UTC“, în calitate de membru supleant în CC al UTC din 1985 până în 1989, iar cel de-al doilea este rupt din Manifestul Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta (ICCD), care şi-a propus să dezvolte mişcarea de dreapta din România. Biografiile celorlalţi membri fondatori ai ICCD sunt trase la indigo. Monica Macovei a devenit membru al PCR în 1980, ca studentă a Facultăţii de Drept, iar Cristian Preda a devenit membru al PCR în 1987, ca student în anul II al Facultăţii de Filosofie. În 1988 a devenit membru al Comisiei de Cenzori a Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR) şi responsabil de organizarea Conferinţei Naţionale a UASCR din acelaşi an.





