Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Fosilă perfect conservată de Audi Q7 descoperită în Bucureşti

Zoom Fosilă perfect conservată de Audi Q7 descoperită în Bucureşti

Surpriză de proporţii pentru muncitorii care lucrază la reabilitarea Centrului Istoric al Bucureştiului după ce un excavator a descoperit astăzi de dimineaţă o fosilă completă, perfect conservată, de Audi Q7.

Potrivit paleontologilor, s-ar părea că este vorba despre un strămoş îndepărtat al Audiului Q7 din zilele noastre, însă mult mai mare şi mai rudimentar, surprins de o alunecare de teren fix în momentul în care se pregătea să depăşească pe contrasens o vietate mai mică, cu aripi ruginite, cel mai probabil un Trabantozaur Pitic sau un Matizoraptor pitic.

“S-au mai găsit fosile de SUV din Jurassic la noi în ţară însă niciodată una atît de bine păstrată”, crede Nicolae Ătărău, şeful echipei de paleontologi chemată la faţa locului. “E un schelet atît de bine prezervat încat putem spune chiar şi ce culoare a avut: albă. Descoperirea asta schimbă tot ceea ce ştiam despre maşinile 4×4 preistorice. E veriga lipsă pe care o căutam de mai bine de 50 de ani! Arată că existau ţărani în Centrul Vechi încă din cele mai vechi timpuri”.

Imediat după ce rămăşiţele de Audi vor fi excavate de pe Strada Blănari, iar cercetătorii vor asambla scheletul la loc, acesta va fi expus cel mai probabil la Muzeul Antipa, în aripa dedicată omului primitiv.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia