Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Fumatul, permis din nou în locurile publice, ca să combată mirosul de transpirație

Zoom Fumatul, permis din nou în locurile publice, ca să combată mirosul de transpirație

Vești excelente pentru fumători. În urma unei răsturnări spectaculoase de situație, Parlamentul a votat abrogarea legii care interzice fumatul în spații publice după ce, în lipsa mirosului sănătos de țigară, absolut toate localurile au fost invadate de un miros insuportabil de transpirație și de șosete murdare, mirosul natural al clienților atunci cînd nu au hainele îmbibate cu fum.

“Am hotărît în unanimitate să se poată fuma din nou înăuntru. Ne cerem scuze pentru decizia anterioară. Pur și simplu nu am luat în calcul faptul că românii au cel mai mic consum de săpun, deodorant și pastă de dinți din Uniunea Europeană. Nu știu ce-a fost în capul nostru”, a declarat Romichete Briceag, șeful Comisiei juridice din Senat, ca urmare a nenumăratelor plîngeri potrivit cărora în Centrul Vechi miroase a fund nespălat de trei zile, a condimente indiene și a morsă în putrefacție.

În urma modificării legii, fumătorii nu numai că vor putea fuma din nou înăuntru, dar mai nou pot fuma preventiv și în alte spații cu mai mult de doi pereți și un tavan: de exemplu, în sălile de naștere, pe platforme petroliere sau în fabricile de artificii. Totuși, ei nu mai au voie deloc să fumeze în aer liber, pentru că e păcat să irosești atîta fum de țigară afară, cînd ai putea să-l folosești combătînd mirosurile din interior.

9 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Cine va fi președinte

    17 martie 2025

    Nicușor Dan a ajuns în vîrful sondajelor fără să miște un deget. S-a trecut pe listă și atît. S-a mulțumit să existe, să poarte un nume, să-și lase sacoșa de […]

  • Căline, Căline, îți cheamă și-un cîine!

    10 martie 2025

    La apus de soare s-au pus să-l omoare bacii de la BEC. Și acum petrec, că l-au compromis și l-au interzis, că i-au luat din oi, l-au umplut de zoi. […]

  • Vocea României caută vorbitori de engleză

    3 martie 2025

    În engleza aia proastă, pe care Bolojan a luat-o cu el la Londra, s-au îngrămădit speranțele unei țări întregi. N-au apucat, săracele, să ne spună cum au încăput, fiindcă gura […]

  • Marele zid românesc

    24 februarie 2025

    Pentru europeni, pacea din Ucraina, așa cum e tranzacționată azi de echipa Trump, arată ca o afacere în pierdere. Pentru statele din flancul estic înseamnă o amenințare existențială. Pentru România […]

  • Scutul de la degețelu’

    17 februarie 2025

    Copilașul miliardar din cîrca lui Elon Musk a adormit îmbrățișînd șapca MAGA. Daddy îi dă înainte cu reducerile. Așezat la birou, Trump îl aprobă. Camerele caută detalii, aparatele foto mitraliază […]

Iubitori de arta