Romulus Vulpescu recunoştea senin că, în tinereţe, dacă-i plăcea o carte şi n-avea cu ce s-o cumpere o fura din librărie. Nu numai ca s-o citească, ci şi ca s-o aibă în bibliotecă. Poetul admitea că nu era onorabil ceea ce făcea, dar pretindea că nu se putea abţine. Şerban Cioculescu, bibliofil şi el, n-avea obiceiul ăsta, în schimb, dacă punea ochii pe o carte rară prin anticariate, se tocmea cu vînzătorul să mai scadă din preţ.
Vulpescu îşi folosea paltonul pentru a piti corpul delict. Vara, se mulţumea să ofteze după cărţile de care se îndrăgostea sau punea leu pe leu, să le cumpere. Acum, de cînd cărţile, zice-se, piuie dacă nu treci cu ele pe la casă, s-au rărit hoţiile de acest soi. Totuşi, artiştii domeniului nu se lasă şi, chiar dacă furau mai mult în 2010, şi-au exersat talentul şi în 2011. Dar, vai, mai mult pe autori străini, după cum rezultă în urma inventarului anual de la reţeaua Diverta şi din răspunsurile mai puţin precise venite din partea altor librării. Anul trecut nu începuse, e drept, campania „Cumpăraţi produse româneşti!“, însă în această relaţie specială cu cartea, coţofenele şi coţofenii de librărie ar trebui să se orienteze mai întîi asupra autorilor români, caz în care librarii înşişi ar trebui să facă rabat de la vigilenţă, încît în topul cărţilor furate, ai noştri să iasă primii. Astfel am putea institui premiul de popularitate Cea mai furată carte românească a anului, potrivit sloganului „Prin noi înşine“.
