Furtul cu mămica din fragedă pruncie

Euclid a murit la 90 de ani.

N-a trăit destul să apuce concursul care-i poartă numele azi și care are ambiția să fie un fel de olimpiadă națională privată. Concursul Euclid se ține în afara Ministerului Educației, iar ăsta e un lucru bun, fiindcă, la o adică, aici pot fura doar copiii, nu și clientela de partid. Inițial, Euclid a făcut ceea ce era de aștepta de la un matematician, adică matematică. De la clasa întîi la a opta, elevii cu aptitudini speciale se întrec, în etape de dificultate crescătoare, în școlile lor, apoi pe țară. Din 2013, grecul Euclid a început să se preocupe și de limba română, într-o formulă asemănătoare cu aceea de la matematică. Azi, aceste teste naționale funcționează ca o grilă de talent și orgoliu într-un învățămînt abandonat de orice idee creativă. Concursurile Euclid reprezintă unicul progres palpabil înregistrat de haosul educativ românesc. Ele sînt meritul exclusiv al unor profesori nebuni, pasionați de educație, însetați de performanță și măcinați, la modul creativ, de ambiție. Dar să lăsăm vorbăria.

Sîmbătă, 21 iunie, s-a desfășurat etapa finală

a concursului Euclid la limba română. Finaliștii din Capitală au fost îndrumați spre Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară. Au venit cu miile, cu tot cu părinți și cu mașini, așa încît pe porțile vechii „fabrici de blugi” – unde, în vremea dictaturii, bursierii arabi vindeau Levi Strauss, Jordan’s și Rifle studențimii române – se bulucea un mic exod bucureștean. Fără indicatoare, fără portari, fără oameni care să poată îndruma sau să cunoască împrejurimile, Agronomia și-a întîmpinat puhoaiele de filologi așa cum trebuie să-l fi primit jungla Nigerului pe David Livingstone. Ambuteiajul și disperarea părinților aminteau de panica mulțimilor din Godzilla. Zecile de ore de pregătire, milioanele plătite pe meditații, speranțele că, într-o bună zi, acești tați și aceste mame își vor vedea copilul bursier la Sorbona – toate riscau să se ducă pe apa Sîmbetei în labirintul de maidane și clădiri fără de sfîrșit. Agronomia e un fel de campus care s-a străduit să-și legitimeze numele prin suprafețe mari arabile, acoperite cînd cu sere, cînd cu buruieni. De la un capăt la altul măsoară kilometri, iar imobilul unde eminenții clasei întîi urmau să-și verse cunoștințele era pe diagonala mare a poligonului. Am văzut părinți care și-au abandonat mașinile și au tulit-o pe miriște, tîrînd copilașul după ei ca pe un zmeu în urcare, sărind peste obstacole și fiind gata să doboare cu pumnul sau cu capul în gură orice echipă de rugby care s-ar fi interpus între ei și sala de concurs. Dacă s-ar fi împărțit loturi aurifere la capătul Agronomiei, frenezia ar fi fost mai mică, dar, pînă la urmă, setea de competiție a învins. Micuții au fost instalați în amfiteatre, iar parinții au putut să-și reia suflul și speranțele de viitor la o țigară.

Să tot fi trecut douăzeci de minute cînd primul copil a ieșit să facă pipi.

Mămica s-a repezit să-l smulgă din mîinile învățătoarei care-l însoțea, dar regula zicea că nu. Micuțul a mers la toaletă cu doamna, fără ca mami să-i poată rezolva pe drum despărțirea în silabe. Dar creativitatea pe care o presupune concursul Euclid abia acum avea să se arate. Cînd micile genii din amfiteatru au realizat că la pișu’ individual nu primești consultanță de la familie, i-a trecut pe mai mulți deodată. Dintre cele trei supraveghetoare, doar două puteau ieși cu elevii, așa că, la șapte mîini ridicate, cinci finaliști mergeau în cabină cu părinții. Cîte patru, cîte șase, cîte opt, supradotații clasei întîi și-au condus mămicile la toaletă, aflînd pe drum ce propoziții se pot face cu țepii ariciului și cum se scrie corect: trăznet sau trăsnet?

Asta pînă la un punct. Apoi, a apărut o situație neprevăzută. Euclid e un concurs care atinge, chiar și la clasele mici, un nivel destul de solicitant. Subiectele de la finalul testului au început să pună pe gînduri toate mămicile cu studii la particulară. Cînd le ieșea puiul să facă pișulică, după cum fusese stabilit, alde mami holbau ochii și se scărpinau în coc. Cunoștințele acumulate prin mail la “Spiru Haret” nu făceau față ortografiei cu doi „i”. În fața grupurilor ge-gi, ghe-ghi, Bac-ul luat cu șpagă era neputincios. Mamele consultative își conduceau odrasla la loc în amfiteatru fără să fi contribuit cu nimic la succes. „Le-a dat greu, fată!”, își spuneau ele una alteia, înfricoșate de-a binelea de concursul de anul viitor.