Futezătorul: De ce Bendeac este un lucru util Universului

Unii oameni au ceva cu Bendeac. Ei sînt răi. Spun că, după ce Vacanţa Mare au omorît umorul acum vreo zece ani, Bendeac l-a dezgropat dezinvolt şi a violat cadavrul gumos în toate orificiile, folosind ca lubrifiant scuipatul care le curge din gură miilor lui de fani reduşi mintal. Sigur, Leana lu’ Pîrţag e Shakespeare pe lîngă Fernando de la Caransebeş, dar nu e ca şi cum nu se uită nimeni la emisiunea aia şi televiziunea o bagă forţat pe gît la oameni. Cetăţenii care respiră pe gură au şi ei dreptul să se distreze.

Pe mine chiar mă ajută existenţa lui. Spre exemplu, dacă aud un om că spune că se uită la Bendeac, ştiu clar că eu cu omul ăla nu am absolut nimic în comun, nu o să pot purta o discuţie niciodată şi dacă pică într-o groapă nu o să mă duc să caut o funie ca să-l scot. Aşa că pot să-l tratez direct ca şi cum nu ar fi o persoană adevărată, fără să mă obosesc cu 20 de minute de conversaţie, să înţeleg ce e cu el.

Şi mă ajută şi ca umorist. Pentru că, dacă faci chestia asta ca meserie, nu ai cum să fii mulţumit de absolut toate textele pe care le scrii. Uneori stai şi te întrebi: „Oare e destul de hazlie ches­tia asta sau e un text prost?“. Şi atunci îţi răspunzi singur: „Dă-i în basca mea, ăştia rîd şi la Bendeac, de ce să mă strofoc eu să fac ceva bun cînd, chiar dacă trag o băşină umedă pe o coală albă, o să iasă un text mai bun ca ale lui Bendeac? Dacă rîd la ăla, o să pocnească de rîs la băşina asta a mea“. Pentru că Bendeac e un zero absolut al umorului care, totuşi, funcţionează. Aşa că pot să fiu leneş şi să scriu texte în timp ce mă uit la pornografie, beau bere şi trag lac de uşi pe nas fără să îmi pun probleme existenţiale de genul „Oare are sens ce scriu?“. Mulţumesc, Bendeac!

Cel mai tare îl admir însă pe Bendeac pentru că a adus eunucii în secolul 21. Pînă la el, ne aşteptam ca eunucii să fie buni doar la păzit haremul şi la cîntat falsetto, ca Narcis Iustin Ianău. Mare a fost mirarea mea cînd am descoperit că nu numai că eunucii sînt aproape oameni, dar unii dintre ei au şi talentul de a-l imita pe Perversul de pe Tîrgu Ocna. Pentru că nu toţi avem stomacul să ne uităm la original şi să rîdem. E prea hazliu. Avem nevoie de un om care să spună exact aceleaşi glume, dar mai prost, să nu exagerăm cu rîsul. Sîntem oameni serioşi, ce naiba!