Să-ţi fugă nevasta, fie! Dar în zi de cununie, oricîtu haz ai avea, te ia de la lingurea! Anton Pann, flăcău salon şi din fire galanton, a primit-o înapoi pe gioarsa şi sărăcia, să nu-şi strice căsnicia. Şi stătu cu ea, în silă, şapte ani, că-i era milă cu disvorţ să o trateze, să nu se suicideze. Dar odată şi-a zis „Gata, nu o mai suport pe fata!“. Şi pe loc a disvorţat. Suicidul n-a urmat, ci doar o comicărie: s-a ucis, dar era vie! Dezlegat de ticăloasă, găsi una cuvioasă, ce se dovedi aspidă: veninoasă şi frigidă.
Mult cu ea s-a chinuit, pînă iarăşi s-a dobzit. A lăsat-o şi pe asta, Anton Pann, bărbat salon şi din fire galanton. Mai luă o sărăcie, tot cu sfînta cununie. Tinerică era ea şi supusă se dădea, de zicea Anton duios: „Cu asta măcar m-am scos!“. Şi de mult ce o credea testamentul şi-l făcea, ca să-i dea urmare ea. Pann nici bine n-a murit că ea s-a căsătorit, testamentu-a fuşerit! Şi-aşa o păţi şi dus Anton Pann la Cel de Sus, după ce a fost salon şi din fire galanton.
