Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Game of Dragons

Zoom Game of Dragons

Vă mai amintiți de Game of Thrones? Pe asta mizează și House of the Dragon, noul serial HBO care-și dorește cu disperare să repete succesul predecesorului.

172 de ani mai înainte de nașterea lui Daenerys Targaryen, în Casa Dragonului din Westeros, altă prințesă își călărește șopîrlele zburătoare printre castele medievale. La un turnir organizat într-un Colosseum din lemn, cavaleri în zale și armuri își zdrobesc capetele pentru o cunună de buruieni primită din mîna domnițelor. În sala de consiliu a palatului cu jilț din săbii, la lumina lumînărilor, se pun la cale diferite strategii politice, dar îngînduratul rege Viserys este preocupat doar de succesiunea la tron, pusă în primejdie după moartea reginei și a noului lor născut. Întrebarea care circulă în aer și pe care toată lumea și-o pune e cine îi va fi urmașul: fiica sau fratele?

House of the Dragon a fost proiectat din start ca un show dedicat nostalgicilor. Producătorii au păstrat formula cîștigătoare din Game of Thrones: aceleași decoruri întunecate și costume realizate cu atenție pînă la detaliu, combinate cu multă cruzime, violență, sînge, sex. Ai un déjà-vu, privind desfășurarea evenimentelor – recunoști locurile, contextul, muzica, dar ceva pare complet greșit. După primele două episoade difuzate, tot ce-ar fi de zis despre House of the Dragon e doar că asta și-a dorit să fie cînd va fi mare, Game of Thrones, dar n-a putut să ajungă mai mult decît un epigon, o copie străvezie a originalului. Acțiunea se petrece foarte simplist, se vorbește mult și se arată puțin, lipsește complexitatea diverselor fire narative din Game of Thrones, personajele nu au charisma celor pe care le știm cu toții. S-ar putea spune că magia s-a risipit, dacă ar fi fost vreodată acolo.

Unde Game of Thrones transmitea senzația de autenticitate, de real, de istorie medievală alternativă, House of the Dragon pare doar o clonă ieftină, o caricatură, un joc animat cu dragoni din silicon (grafica computerizată este atît de evidentă, încît te aștepți în orice moment să apară ecranul verde), așa cum se joacă un copil cu figurinele sale, imaginîndu-și chestii. Copilul e telespectatorul, iar imaginația nu vine dinspre ceea ce se întîmplă pe ecran. Rămîne să vedem care dintre personajele principale moare primul.

House of the Dragon, 2022-, tentativă de reanimare a (văcuței de muls bani) Game of Thrones, creat de Ryan Condal și George R.R. Martin, zece episoade de 53-66 de minute, difuzat de HBO.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Aș săruta leprosul

    27 septembrie 2022

    Ucraina, ca o boală de-origine divină, se-ntinde peste lume la bursa din New York. Piticu-i de cinci metri și doamna-i balerină. Chiril cică Metodiu e putinist și porc. Ascuns sub […]

  • Birocrația participativă

    27 septembrie 2022

    Europa, mai ales cea strânsă în Uniunea Europeană, a trecut într-o fază nouă de evoluție. După o istorie temporal dominată de autoritarism, monarhii ereditare și alte forme de guvernare complet […]

  • Tovarășul Klaușescu

    26 septembrie 2022

    „România merge bine şi economia românească creşte“, a zis Klaus Iohannis în plină criză a tarifelor la gaz și la electricitate, luîndu-i parcă vorbele din gură unui alt președinte. În […]

  • O lovitură de stat sentimentală, ratată în stil sud-american

    20 septembrie 2022

    Erai ca o soție de dictator, iar eu, cum te-am zărit, pe dată am declanșat revolta, visam să îți vîr soțul într-un mausoleu dar n-am fost Che Guevara, ci, vai, […]

  • Ce-ai făcut, Bobiță?

    20 septembrie 2022

    Las Fierbinți a lansat în conștiința publică două întrebări existențiale atât de profunde, că mii de ani vor trebui luminii să le-ajungă. Or fi mai multe, nu știu, dar astea […]

Ultimele articole

  • Restrîngerea domeniului luptei

    19 septembrie 2022

    Cele șase turnuri de fum de la IMGB, ultimii martori ai industriei grele socialiste, s-au prăbușit vineri la pămînt, executate cu muniție adevărată. Cadavrele urmează să fie cărate cu basculantele […]