Scriitoare și profesoară de limba română la Liceul “Tudor Vianu”.
Reporter: Au valoare profesorii?
Georgiana Sârbu: Evident că există valoare, look at me… Glumesc, da? Dar valoare există, cel puțin unde predau eu. Dacă n-ar exista valoare de-o parte și de alta a baricadei, nu ar fi posibile toate rezultatele astea foarte bune, olimpiade internaționale, admiși la facultăți de top etc. Și am zis baricadă pentru că toți cei din afara sistemului vor să transforme școala într-o bătălie. Toți devin filozofi, emit teorii, care mai de care mai elucubrante, despre ce se petrece în învățămînt, deși n-au nici o legătură cu sistemul.
Rep.: În condițiile date, ce-i ține-n viață?
G.S.: Nu știu ce-i ține în viață pe alții, pot să-ți spun doar ce mă ține pe mine în viață. Și știi că ăsta nu e salariul, nu? E vorba de plăcere, pur și simplu plăcere. Literatura are și ea nevoie de cîte o pledoarie și, uite, gîndește-te că sala de clasă e cel mai bun loc pe care-l poate avea vreodată. Am avut un moment în care am vrut să renunț. De fapt, mi-am dat demisia, cînd încă nu eram titulară la “Vianu”. Un puști, de la un liceu periferic, mi-a spus „Mucles!”. Cu toată seriozitatea. La prima oră de română, eu, venită cu principiile-n dinți, din categoria „Dacă nu citiți romanele din lista asta, ne vedem la toamnă”. Și primesc acel “Mucles!”. Dar asta a fost singura mea experiență nefericită legată de elevi. Rep.: Ce-i cu scandalul de la “Vianu”?
G.S.: Scandalul? E admirabil, e sublim, dar lipsește cu desăvîrșire. Te rog să-ți imaginezi următoarea situație: vin cu tezele unei clase, mă așez la catedră și încep să trec notele în catalog. În timp ce le trec, zic: nici să mergeți în genunchi pînă la catedră, tot nu vi le măresc. Sau ceva de genul acesta. Un elev, în prima bancă, iubește rolul de bufon și, evident, se aruncă în genunchi. Acum, pe de altă parte, în clasă există un alt elev, care a luat 3 în teză. Se duce și povestește întîmplarea. Află ziarele, televiziunile. Infamie! Ce mizerie! Un profesor umilește un elev! Și e clar că așa s-a întîmplat, nu? Că doar s-a dat la știri. O redacție de știri care a considerat că e un efort prea mare să afle și părerea presupusului umilit. Una peste alta, așa e că rămîn cu onoarea nereperată? Ce pot să-ți spun e că săptămîna trecută mi-am văzut colegul de mate în cancelarie. Cel mai trist om din cancelarie. Cu privirea hăituită, încercînd să ne evite pe toți. Lui i s-a făcut o nedreptate. Și el chiar e bun în ceea ce face. O face cu pasiune, de-aia și glumele, pentru că nu poți intra în clasă, direct la tablă, înșirînd teoreme. Trebuie să pătrunzi în universul lor, să mai arunci o ironie, să-i trezești cîteodată din apatie, să-i „agăți”. Dacă nu i-ai agățat, i-ai ratat.
854 de vizualizări
In loc sa sustinerm si admiram acesti oameni care pun bazele culturii, noi romanii ne batem joc de munca lor…..de acolo ..un neam prost !!!!