Îl vedeam pe Adrian Solomon la televizor, cu creierul prăbușit în grăsimea fălcilor, cu mărarul de pe cap mereu zemos, de la transpirație sau dat cu gel ca să fie frumos, naiba știe, chiar nu contează, arogant și zâmbitor ca un pervers care se ascunde în parc după copac. Mă uitam lael, ziceam, și mi se părea atât de gherțoi. Gherțoi până la moarte și dincolo de ea. Eh, dar mă simțeam vinovat gândind astfel. Dă-l naibii, e de un prost gust teribil, e un gras care vorbește atât de greșit, dar, cine știe, poate că omul e OK, poate nu e ceea ce pare. Să nu mai gândesc în aceste tipare, mi-am spus.
Am văzut înregistrările de la șaormerie și ce să vezi? Solomon exact așa era. Neam prost absolut, gherțoi fără frontiere, față unsuroasă și un grai, ooo,Doamne, un grai grețos cum rar mai vede.
Omul este exact un tipar, un șablon, omul este exact cum îți imaginezi că e politicianul îmbuibat, abuziv, împăturit în pile și straturi de grăsime.
Solomon este exact cum îți imaginezi pesedistul care a făcut carieră din nimic, bazându-se pe slugărnicie, gargară, servicii făcute cui trebuie și tupeu.
Nimic, dar nimic original în acest sac de grăsime. Nimic de ținut minte, ci doar o imensă plictiseală unsuroasă.
Le tot spun copiilor mei că nu e deloc OK să aducă în prim-plan faptul că cineva e gras, că îi place să se dea cu rahat în păr sau orice altceva care poate fi trecut cu vederea pentru că e irelevant într-o discuție în care contează argumentele, ideile, faptele. Eh, și după ce spun eu toate astea, apare Solomon. Nu e corect.
4.563 de vizualizări
