Cea mai pertinentă și sarcastică observație vizavi de tragedia întîmplată săptămîna trecută în Apuseni și de incompetența criminală manifestată de autorități în acest caz a avut-o, pe blogul său, fostul nostru coleg de la fosta Academia Cațavencu, Dinu Adam: „Mie, cel puțin, mi se pare complet exagerat să pretindem localizarea operativă a unui minuscul avion prăbușit în munți, de la un guvern care n-a fost în stare să-și localizeze ditamai premierul timp de două zile“. Q.E.D.
Am avut un coșmar teribil azi-noapte, că m-am trezit udă toată, de parcă eram cu Brad Pitt pe un vas de croazieră: se făcea că eram la mine în garsonieră și îmi beam cafeaua de dimineață, cînd sună cineva la ușă. Mă uit pe vizor: un domn înalt, distins, elegant, cam între două vîrste, cu păr argintat la tîmple. Nu părea nici din ăia cu gîndaci, nici din ăia cu „o fetiță de trei anișori care are nevoie de un transplant“. „Cine sînteți?“, am zis cu un glas ferm. „Sînteți doamna Nutzi?“ „Da. Ce doriți?“ „Vă caut de trei ani.“ „În ce problemă?“ „Nu vă pot spune, așa, la ușă… Știți, vecinii…“ Am șovăit, dar pînă la urmă am deschis. Și-a scos pălăria, mănușile, s-a înclinat cu respect și a spus: „Permiteți-mi să mă recomand: sînt Impozitul Global“. Era să cad pe spate. Dar n-am căzut, ci i-am surprins, cum se uita în jur, o lucire metalică în ochi: „Frumoasă garsonieră pentru o curvă care nu-și plătește datoriile la stat. Acum trezește-te și marș la circa financiară!“.
(va urma)
