Cinci millenniali absolvenți de școli cu pretenții devin stagiari în Pierpoint, o prestigioasă bancă / fond de investiții / companie de servicii financiare londoneză care i-a primit șase luni în probă, aruncîndu-i ca pe niște gladiatori moderni direct în arena bursei. Armele s-au schimbat, sabia și pumnalul sînt acum computerul și telefonul, dar, ca să cîștigi lupta și să primești aclamații sub formă de bonusuri de la masele de acționari și de la senatorii cu drept de veto ai conducerii, abilitățile necesare au rămas aceleași: inteligență, curaj, inspirație, lipsă de scrupule. Miza principală a momentului e succesul prezentării de final de internship, marele examen televizat pe circuit închis pentru ca toată firma să vadă cum este apreciată performanța juniorilor, testul care decide cine rămîne și cine pleacă. Posibila înfrîngere adaugă presiune suplimentară competiției de supraviețuire într-o lume a rechinilor în care, dacă nu te miști în direcția corectă, mori exsangvinat: în piața de capital, sîngele care curge sînt banii pierduți pe bursă, iar o concediere nu-i chiar primul lucru de trecut într-un CV la început de carieră.
Fiecare are strategia sa de luptă, de la cei care acceptă s-o ia de la munca de jos a livratorului meniurilor de prînz comandate de veterani sau a secretarei capabile doar să preia apeluri nedorite (cazul Yasmin, fata de bani-gata cu tentative de independență financiară) la cei care, obsedați de păstrarea locului în bancă, bagă osul ca broker și analist, non-stop, pe pastile, cafea și energizante pînă la atac de cord (cazul Hari, fiul de imigranți care nu-și permite luxul eșecului). Seniorii, aflați pe poziția din care se dau sfaturi profesionale și lecții de viață, au libertatea de a adopta atitudini diferite, la alegere: fie să-i privească cu superioritate, milă și condescendență, ca pe o versiune a lor mai tînără și mai neexperimentată, fie să se transforme în mentori, luînd sub aripă vreun protejat ce promite (cazul Harper, ambițioasa americană care, deși a terminat facultatea doar în hîrtiile false din dosarul de aplicare, se descurcă mai bine decît ceilalți, ajutată și de o intuiție și o răutate machiavelică peste medie). Oscilînd intermintent între cursul dolar-liră sterlină și cel de schimb loialitate-interes personal, cu toții, nou-veniți sau vechi-rămași, își doresc să cîștige cu orice preț, după axioma din Wall Street. Greed is good, pînă cînd lovește criza.
Industry pendulează între un Black Monday ceva mai serios și un Billions fără componenta politică, ieșit din birourile de CEO sau CFO de la etaj ca să verifice mai atent ce se întîmplă prin cubicle-urile pălmașilor. Cam totul e pus sub lupă, de la relații, de serviciu sau private, cu colegi în care poți sau nu să ai încredere, cu care poți sau nu să fii prieten, egoisme, vanități temporare sau conflicte ierarhice cu inamicii pe care ți-i faci în drumul spre top la jocurile de tot felul (inclusiv, și în special, sexuale), petrecerile la care toată lumea defulează, consumînd alcool cu cocaină, sau alte chestii nemenționabile în interviul de angajare. Totul și ceva în plus, conform regulilor general valabile ale job-ului într-o corporație, unde, la nivel entry level, junior management, oricine e dispensabil și fiecare are fix valoarea ultimului său rezultat.
Industry, 2020-, un fel de Billions britanic setat ceva mai low, cu tranzacții financiare din care-au căzut cîteva zerouri, creat de Mickey Down și Konrad Kay, difuzat de BBC și HBO, disponibil pe HBO Go.
