Google+? Nu, mersi, prefer Google-

Aţi citit, aţi testat, v-au banat, aţi înjurat: Google+ nu admite nici să-l tai cu ciobul ca numele utilizatorului să fie de fapt poreclă, alias, nickname sau foarte popularul “asdasdasd”. Ba, mai mult, utilizatorii recalcitranţi nu se trezesc doar cu paguba-n ciupercile contului, ci şi cu drepturile ologite pe alte servicii oferite de acelaşi mamut. Bun venit în ţara Google!

Şi totuşi, e justificabilă atîta intransigenţă? Răspunsul depinde de valorile fiecăruia:

1) Cei mai naivi dintre traci au deja răspunsul piaristic pe tavă: nu tolerăm pseudonime pentru că aşa vom scăpa de sociopaţi şi antisociali. Perfect de acord, cunosc deja 20 de trolli români care au jurat cu mîna pe Windows ’95 piratat (problem, Microsoft?) că nu-şi vor face cîte 20 de conturi “Ion Popescu”, ci se vor ruga fierbinte să nu le fie descoperite celelalte 50, botezate “Trollo Baggins”, “Epicul Terente” şi aşa mai departe. 

2) “E începutul sfîrşitului pentru anonimitatea pe Internet”. Dacă s-ar ajunge mîine la un paşaport de acces la internet (N-ai? Nu intri), poimîine aţi descărca de pe torrente cîţiva GB zdraveni de paşapoarte false. Istoria a demonstrat-o de nenumărate ori: cheia stă în educaţia publicului, nu în pompieristică.  

3) “Te temi? Înseamnă că ai ceva de ascuns!” Eventual şi “moarte intelectualilor!”, că spiritul stalinist a produs destule perle de înţelepciune, nu-i nevoie să ne limităm doar la una. În altă ordine de idei, orice bărbat crescut în era digitală ar ucide cu mîinile goale pe nefericitul care i-ar face public search history-ul din vremea pubertăţii şi-a adolescenţei. Mîna sus toţi cei care adoră opţiunea “Never remember history”. Aşa, mulţumesc.

4) “Nu-ţi place, nu te înscrii. Nu e obligatoriu” Asta s-ar vrea o aroganţă de tip “Gugălu’ învingi, că el stăpîneşte interneţii”. Mda, aşa s-a zis şi în cazul Google Wave, acel serviciu foarte popular printre creatorii de haiku a căror ultimă rimă era, invariabil, “epic fail”. 

5) “E foarte bine, acum am toate chestiile utile legate într-un singur cont”. Da, sună mult mai comod, recunosc deschis. Problema apare cînd una din rotiţele organismului se defectează şi revenim la ologeala amintită în şapou. În altă ordine de idei, mai ştiu cîteva slogane similare, care sunau la fel de bine: “Un singur gînd, o singură voinţă” sau, pentru anglofili “One ring to rule them all”. Eu zic să vă împrieteniţi de pe-acum cu nişte pitici neepilaţi pe picioare, că nu se ştie niciodată…

În final, tind să cred că singura variantă demnă de reţinut e următoarea:

6) Cine e mai paranoic din fire (am mai explicat, paranoia pe net e foarte bună) bănuieşte de vreo lună explicaţia scăpată recent printre dinţi de moş Eric Schmidt. “Google+ e un serviciu de identitate. Avem în plan noi servicii care depind musai de informaţii reale”. Adică (citiţi cu ochii semi-închişi, să nu audă colegii de birou) “ştim ce citiţi, ştim ce prieteni aveţi, ştim ce (porno) căutaţi pe net, ştim unde staţi şi unde lucraţi, ştim cum vă cheamă, deci vă putem împacheta şi vinde foarte profitabil publicitarilor”.