Oamenii sînt neașteptat de manipulabili! Așa parează analiștii eventualele persiflări că s-au înșelat în pronosticul că, de data asta, Viktor Orbán și Fidesz-ul lui vor pierde alegerile. Cu mulți ani în urmă, Orbán le promitea ungurilor modernizare, democrație, liberalism și avea parte la Bruxelles de tratamente de înfrumusețare, ca să nu i se vadă rictusurile unui început de șovinism cîtuși de puțin creștin-democrat. Același Orbán a dat-o treptat într-un populism tot mai xenofob, răscolind prin vechile resentimente ale ungurilor, cumpărînd mass-media prin intermediari și făcînd din corupți garda sa pretoriană.
Cînd modernizatorul de la Budapesta s-a afișat cu Putin care dădea tîrcoale Ucrainei și, mai încoace, cînd le-a ținut parte rușilor contra petrol și gaze, analiștii au fost convinși că de aici i se va trage sfîrșitul. Cum ar putea ungurii să uite ce le-au făcut rușii în 1956? Sau că trupele sovietice au stat la Budapesta pînă în 1990 ca să le taie pofta de libertate ungurilor? Cum să-l voteze ei pe unul care le promite o pace plină de sînge și care îl imită la rele pe noul țar de la Kremlin? Cum să se lase ei cumpărați de acest detestabil și tot mai reacționar Orbán?
În ciuda acestei lungi liste de „Cum să…?“, Orbán a cîștigat duminică în fața Opoziției unite și a amenințărilor Uniunii Europene că-i va închide robinetul cu bani dacă nu termină cu autoritarismul și cu legile lui tot mai iliberale. Pentru asta s-a folosit de mai vechea frică de ruși a ungurilor și de temerile lor mai noi că iudeo-masoneria plănuiește să-i încalece, iar homosexualii sînt chitiți să strice familia tradițională maghiară. În paralel cu propaganda sentimentală, Orbán a folosit și rețeta materială știută: a mărit salariile și pensiile, făcîndu-și socoteala că le va plăti din banii pe care ar fi trebuit să-i dea rușilor pentru gazele pe care le-ar fi plătit mai scump dacă ar fi condamnat invazia rușilor în Ucraina și i-ar fi spus lui Putin că e criminal de război.
Să nu-și fi dat seama cei ce l-au votat duminică pe Orbán că astfel „întorc spatele Europei“, cum le-a zis Opoziția, și că votul lor majoritar face din Ungaria o țară nefrecventabilă? Ori că astfel au trecut și ei în rîndul susținătorilor lui Putin, împreună cu Orbán, ceea ce-i va face pe mulți dintre ei să nu se mai poată uita în oglindă? Cum nu pot spune că s-au dus la vot de frică, nici că n-au știut ce barbarii face armata lui Putin în Ucraina, ceea ce le rămîne e ca peste cîteva luni să iasă în stradă de partea Opoziției, ca să le tihnească totuși gulașul care, după victoria lui Orbán, va avea gust de sînge.
Cata vreme diaspora voteaza, Orban sau urmasii vor stapani. 1.Doar voturile „care conteaza” ajung sa fie numarate. 2. Primarii, popii si liderii ungurimii puternic finantati de la Pesta si Buda vor impinge votantii catre tatucul lor crestin-bolsevic. 3. Nici opozitia unita nu a fost suficient de infipta, cu toata implicarea UE sau soros. ( poate si din acest motiv).