De cînd a ajuns ministru peste Cultură, Puiu Haşotti şi-a făcut cîrlig la morţii celebri ai României. Pe cei de os domnesc vrea să-i scape de curiozitatea arheologilor, care, după mintea lui, umblă să le profaneze ADN-ul. Pe Brâncuşi l-ar muta de la Paris la Hobiţa.
Să se veselească oltenii că-l au aproape şi să parcheze acolo autobuzele Patriarhiei cu turişti străini, veniţi în expediţii de reculegere culturală. Fiindcă s-a găsit un scrib local să ameninţe în faţa Guvernului că-şi dă foc dacă nu-i adus Brâncuşi la Hobiţa şi vreo treizeci de parlamentari amici cu Haşotti să semneze o suplică de protest, trebuie luat sculptorul din Montparnasse, unde-i ţin de urît Baudelaire, Beckett şi Edith Piaf, ca să nu mai vorbesc de românii Cioran şi Ionesco? Şi asta de ce? Pentru că ar fi zis preotul care l-a spovedit că asta a fost ultima dorinţă a lui Brâncuşi? N-ar fi putut el însuşi să-şi exprime dorinţa asta în testament, aşa cum a făcut, chibzuit, în faţa notarului, cu atelierul, cu lucrările şi cu mobilierul din atelier pe care le-a lăsat în grija statului francez? Pentru o vorbă nesigură să-l luăm pe Brâncuşi de lîngă necunoscuţii din Montparnasse ca să-i facem loc printre celebrităţile de la Hobiţa? Să ne trezim că se privatizează cimitirul – s-a mai întîmplat! – şi ajunge Brâncuşi la mila vreunei Zăvorance locale? Cît despre scribul care ameninţă că-şi dă foc dacă nu i se îndeplineşte dorinţa arzătoare, acesta poate fi răcorit cu stingătorul. Sau dacă tot nu ne duce mintea la nimic, măcar să ne agăţăm de o idee fixă?
Publicat în Cațavencii, nr. 49, 12-18 decembrie 2012
nu ati aflat de aventurile lui hasotti la sahia ? Stati pe aproape .