Jurnalul lui Vitali Kliciko (campion la categoria grea al opoziției ucrainene)
25 ianuarie 2014
Ca ucrainean mi se pare vital ca țara mea să intre în Uniunea Europeană. M-am săturat ca rakeții ucraineni să tot fie confundați cu rakeții moldoveni și după aia să aud că se ia Radu Banciu de noi prin emisiuni, că sîntem curve și lături.
Visul meu e să candidez la alegeri împotriva lui Ianukovici. Prostul sigur nu rezistă mai mult de două runde electorale, în timp ce eu am la activ și meciuri de opt-nouă runde, toate cu knock-out la final.
27 ianuarie 2014
Una dintre principalele probleme pe care le am ca lider al Opoziției este să-i conving pe oameni să arunce cu cocktailuri Molotov, nu să le bea.
Foarte mulți protestatari au incendiat astăzi cauciucuri. Sigur, pe moment a părut o idee excelentă, totuși, prin iulie-august, mulți dintre ei or să regrete că și-au ars cauciucurile de vară și acum trebuie să meargă tot cu alea de iarnă, care vîjîie și cresc consumul la mașină.
28 ianuarie 2014
Am auzit că mai multe organizații pentru drepturile omului reclamă brutalitatea excesivă și raportul inegal de forțe dintre polițiști și protestatari. Ce bulangii și gaborii ăștia, cum ne-au dat ei pe goarnă că batem la ei ca la fasole! Bine, dacă vor să le dăm și lor o șansă, am să renunț la potcoavele pe care le țin în mănuși.
Jurnalul lui Leonard Doroftei (fost deținător al titlului mondial la box și actual deținător al unui bar în Ploiești)
25 ianuarie
Dragă jurnalule, mă uit la evenimentele de la Kiev și nu-mi vine să cred cât de sus poate ajunge un boxer bun, dacă se ține de treabă. Kliciko a mers la antrenamente, a mâncat ce trebuia, și-a studiat adversarii și, uite, acum are meci decisiv cu președintele țării, care-și apără funcția. Mare păcat că n-am ajuns și eu până în acest punct al carierei, deoarece, la cum am văzut că lovește, îl băteam lejer pe Băsescu.
26 ianuarie
Mă întreb dacă l-aș putea bate pe Kliciko într-un meci de box. Știu, pare o nebunie ce zic, pentru că suntem la categorii separate. Trebuie să precizez însă că eu nu aș intra singur în ring, ci urcat pe umerii lui Bute, într-un parpalac.
27 ianuarie
Mă uit pe BBC la ciocnirile din Piața Maidan și nici nu știu cu cine să țin. Pe de o parte, Kliciko e boxer de-al meu și e normal să fiu solidar cu colegii de breaslă. Pe de altă parte, nu-mi place deloc de manifestanții lui, pentru că devastează și sparg. Sunt ca niște clienți de-ai mei mai scandalagii. Oricum, chiar și așa, nu înțeleg de ce Ianukovici s-a pus cu bătaia pe ei. Dacă golanii voiau să plece fără să plătească nota, trebuia să-i pună să spele vase la bucătărie.