Nu-mi dau seama cum a apărut. Poate într-un grup de hip-hopperi s-a inflitrat un ciudat și s-a gîndit: „Băi, îmi place ce se aude aici, dar ar fi mai fain să fie mai puține versuri despre bagabonțeală și mai multe despre sfînta taină a cuminecăturii”. Sau poate fix invers: poate într-o biserică, în timpul slujbei, un băiat de cor s-a plictisit și a început să facă beatbox. Tot ce știm e că hip-hop-ul creștin există și ia amploare chiar și la noi în două direcții complet diferite și distincte, pe care le-aș numi „hip-hop creștin pocăit” și „hip-hop creștin prăjit”. Să le luăm pe rînd.
Hip-hop-ul creștin pocăit e cîntat de neoprotestanți. Adventiștii de ziua a șaptea, penticostalii și Martorii lui Iehova s-au înmulțit bine în România post-decembristă. Deși sînt mai habotnici și mai stricți decît ortodocșii de rînd, nu au aceeași fixație pe ritualuri lungi și fără sens ca aceștia. Așa că o idee atît de cretină ca făcutul de rap religios nu li s-a părut deplasată. Îi recunoști în general după versuri cu Iisus ca personaj principal și ca prieten imaginar activ al omului.
Cea mai mare trupă de gen este Pocăiții. Trei băieți care seamănă izbitor cu Fizz și care tocmai au lansat mega-hitul „Hristos e în control”. Cîntă de peste zece ani versuri de genul „N-ai cum să cunoști adevărul / Cînd totul în jurul tăue minciună /Singura carte care poate fi deschisă / Fără să mintă este Sfînta Scriptură!”. Din aceeași gașcă sînt și cei doi băieți sfrijiți de la Dunamis, care au ajuns să cînte chiar și la Măruță. „Muzica e talantul meu și-ar fi bine să vezi / Și dacă n-ai crezut pînă acum ar fi bine să crezi / Că există Dumnezeu ce te vrea pentru el / Amurit pe cruce ca să fie lumină-n cartier”. Să nu îi uităm pe Boboc, care a participat de două ori la X-Factor, și pe roșcovanul care-și zice „Pumn de țărînă”.
Iar al doilea curent distinct în hip-hop-ul creștin românesc e format din prăjiți. Să explic termenul. Există niște băiețași de cartier din noul val de hip-hop care bagă foarte multe droguri. Extrem de multe droguri. Sacoșe de droguri. De la cantități inumane de droguri, unora dintre ei li s-a ars o lampă și, în culmea delirului, l-au văzut pe Dumnezeu. Prăjiții nu prea sînt cu Iisus. Nu îi interesează așa de tare dogma și scriptura. Dumnezeu, la ei, e mai mult o idee. Fiind dubioși și religioși, evident că sînt prieteni cu Noua Dreaptă și Corneliu Zelea Codreanu. Exemplul clasic de hip-hopper creștin prăjit este Dragonu. Dragonu, după cum spune chiar el, trăgea foarte multă ketamină. „Frații mei întotdeauna fac ce vor / Junkistele întotdeauna fac ce vor / Vînd un pont, băgați ketamina / Bineați venit în cypheru' meu și eu sînt lumina”. Apoi brusc i-a sărit o bilă de la rulment și a ieșit asta: „Și nucul înmugurește, vorbește cuvîntul / Îl slăvim pe Dumnezeu că le-a făcut cu cuvîntul / Albina zboară, propolis, ceară din zori pînă-n seară / Omul muncește și are, nu concepe să ceară”. Din același material e și Cedry2k. Fost drogălău de 60 de kile, l-a găsit pe Dumnezeu. Doar că lui i s-a prăjit o lampă în plus și se crede urmărit de masoni pe deasupra.
Hip-hop-ul creștin e în dezvoltare. Sărăcia îl face mereu pe om religios. Și sîntem pregătiți. Ar putea fi chiar implementat de BOR. Nu de alta, dar și așa toate bisericile au boxe și microfoane, de asculți slujba și dacă nu vrei. Tot ce le mai trebuie sînt cîteva platane și niște exerciții de freestyle, și toate cartierele s-ar putea bucura de cîte un MC Paftenie care bagă două scratch-uri pentru băiețașul meu Iisus. Dedic acest articol tuturor negrișorilor mei. Vă știți voi.
Publicat în Cațavencii, 16(94) 2013
„Cine zice ca nu ma simte, minte sau se simte printre tinte”