Horațiu G. Decuble: „Iohannis pîndește momentul, pentru că nu stă în firea neamțului să acționeze hazardat”

Profesor la catedra de limba germană, Universitatea București. Despre Germania, despre români. Și despre Iohannis, bineînțeles.

Reporter: Germania, iar în fruntea Europei?

Horațiu G. Decuble: O țară este o forță prin valorile pe care le promovează, nu altfel. Democrația germană, nu foarte veche, are totuși rădăcini solide – respectul față de lege venind din constituționalismul prusac – și are și avantajul federalismului, care face imposibilă o concentrare a puterii la centru. Forța Germaniei se definește pe construcția europeană, în absența acesteia nu poate impune. Atît permite designul statal german: e proiectat să radieze valori și bunăstare doar în temeiul unor convenții internaționale. Cînd năzuiești la autarhie, eșuezi în aberații ideologice. Li s-a întîmplat lor, ni s-a întîmplat și nouă.

Rep.: Periculosul fascism?

H.G.D.: Fascismul, în forma sa istorică, nu are conjunctură. Discursul urii rasiale prinde doar pe stomacul gol. Dă-le exclusiv cartofi ani la rînd și vei ajunge din nou acolo, dar e puțin probabil că paradisul E-urilor va degenera vreodată în iadul bio. Europa va fi mereu prost hrănită din belșug. Se ocupă de asta ingineria (germană).

Rep.: Nemții și românii?

H.G.D.: În comparație cu nemții, românii par să aibă o ideație bogată, dar sînt slabi praticieni. Par isteței, însă sînt doar bavarzi. Se epuizează în oralitate, mesianismul de crîșmă fiind specia literară cel mai des întîlnită la noi. Românii n-au simțul valorii, de aceea nu știu să vîndă altceva decît marfă brută: inteligență, sex, organe, păduri. În trecut, au luat de la nemți doar relele, pentru că nu le-au înțeles limba, deci nici sistemul de valori: șpagă, de exemplu, este un regionalism austriac pierdut între timp (spaget), însemna pînă prin secolul XIX și „sfoară”, și „bani”, sub forma economiilor, ca „bani la ciorap” – întrebarea este cine, inițial, era în poziția de a da cui acești bani pentru a obține favoruri. Am o bănuială.

Rep.: Iohannisul sas?

H.G.D.: Iohannis nu se-nmoaie, este doar răbdător cu valahismele. Pîndește momentul, pentru că nu stă în firea neamțului să acționeze hazardat. Dacă-l vezi doar prin prisma etnicității, îi ignori calitățile. Sașii sînt strîngători, Iohannis e chibzuit; sașii sînt harnici, Iohannis este eficace; sașii sînt monosilabici, Iohannis este volubil (în engleză). Șansa lui a fost majoritatea plină de complexe de inferioritate. Minoritatea săsească, complexată pe invers, i-ar fi făcut felul de mult, pentru că e dotat peste medie. A pornit cu un capital de simpatie enorm, fiind proiecția ideală a românului, așa cum s-a visat acesta într-un moment de narcisism. Cînd își va da seama că nu are cu ce, românul se va replia, resentimentar, în modelul Ponta. Partea bună este că Iohannis va rămîne același: un grizzly blond, care știe să ierneze cu puțin, în klaustrare, dar e cu-atît mai vorace vara.