1) Gigi Becali e tot mai nemulțumit de evoluțiile unuia dintre atacanții lui de la FCSB. Vrea să scape de el, dar jucătorul nu vrea să-și rezilieze contractul. Dacă ar pleca de la FCSB și-ar pierde salariul lunar de 20.000 de euro, greu de obținut în altă parte, după cât de prost a jucat în ultima perioadă. Ca să-i forțeze mâna, Gigi Becali decide să se răzbune plătindu-i salariul în brânză. În fiecare lună, jucătorul trebuie să ridice de la casieria clubului două tone de brânză care provine de la turmele lui Becali. Apare o nouă problemă: unde să depoziteze brânza. Jucătorul are un apartament luat cu chirie, dar proprietarul nu-l lasă să aducă acasă femei din club sau brânză de oaie. Jucătorul de la FCSB găsește o soluție ingenioasă: va organiza în fiecare lună o nuntă câmpenească, în comuna Măciuca, județul Vâlcea.
2) Vladimir Putin își ia micul dejun în buncărul lui antiatomic din centrul Moscovei, când la ușă bate cineva. „Intră!“, strigă Putin, pe limba lui. În camera președintelui rus își face apariția un ochelarist cu privirea speriată. E Virgil Popescu, ministrul român al Economiei. „Dar tu cu ce-ai venit până aici? Toate zborurile sunt anulate“, spune Putin. „Am venit cu o rugăminte“, explică românul. „Ia să auzim“, poruncește liderul de la Kremlin, sorbind din ceai. „Aș vrea să vă rog să ne tăiați cu totul gazele la iarnă. Să nu mai primim nimic și, dacă se poate, să efectuați și niște bombardamente strategice, ca să ne distrugeți producția internă și infrastructura de transport al gazelor.“ Putin face ochii mari. Nu pricepe nimic. „În rusă, te rog“, îi cere el, iar ministrul român repetă aceleași vorbe, doar că în rusă. Se pare că învățase pe drum la perfecție limba lui Pușkin, deoarece venise cu trenul și durase o veșnicie. „De ce-ai vrea să vă las fără gaze?“,întreabă președinele rus. „Păi, e simplu. Le-am promis românilor că nu vor avea probleme la iarnă cu factura la gaze și asta e singura soluție ca să mă țin de cuvânt.“