Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Idei de gafe pentru Viorica Dăncilă

Zoom Idei de gafe pentru Viorica Dăncilă

1) În timpul unei vizite externe, vrând să se distreze pe seama gazdei, îi spune în română omologului ei că a fost la toaletă și că nu s-a spălat pe mâini. Omologul ei îi răspunde, tot în română, că se vede cu ochiul liber. Numele țării pe care o vizitează: Republica Moldova.

2) Merge în vizită oficială la Bratislava, dar nu face gafa obișnuită, de începător. Spre indignarea gazdelor, confundă Slovacia cu Lituania, după ce, cu două zile în urmă, confundase Slovenia cu Letonia.

3) Îi îndeamnă pe români ca, în caz că nu le ajunge salariul, să mai crească pe lângă casă câte o găină și s-o pună și pe ea să-și ia un job.

4) Ajunge la Berlin și, înainte de întâlnirea oficială cu Angela Merkel, li se adresează celor prezenți cu ”Bună ziua, Budapesta”. După câteva minute, ca să repare gafa, Viorica Dăncilă spune că Budapesta e o prietenă a ei care se află în sală. Presa n-o crede și-i cere acelei prietene să iasă în față, ca să demonstreze că e adevărat ce spune Dăncilă. Rumoare. Secundele trec greu, ca-n fața plutonului de execuție. Într-un târziu, face câțiva pași în față Codrin Ștefănescu, dat cu ruj, îmbrăcat în rochie și cu o perucă roșcată pe cap. Spune că el e Budapesta. Toată lumea crede că situația s-a detensionat, dar, brusc, un jurnalist din sală sare cu reproșuri la gâtul bietului Codrin Ștefănescu: “Budapesta, de ce nu mi-ai mai răspuns la telefon după seara trecută? Am crezut că ne-am simțit bine!”.

5) Construiește 20 de kilometri de autostradă, dar pe lat. Pe lungime, autostrada măsoară doar 50 de metri.

6) Vizitează o clinică de persoane obeze și le recomandă pacienților, dacă vor să slăbească rapid 50 de kilograme, să-și taie un picior.

7) Face o vizită oficială prin mai multe state din Balcani și nu mai încurcă nici o capitală de data asta. În Serbia spune că se bucură să fie la Belgrad, în Bulgaria – la Sofia și tot așa. Consilierii ei ridică din umeri și nu mai înțeleg nimic, pentru că-i dăduseră un pliant greșit, în care capitalele erau încurcate între ele.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Vulpea cu clopoțel

    19 februarie 2019

    Cu tirbușonul în mînă, am încercat zilele trecute să extrag tîlcul unei întîmplări hazlii povestite de un amic proaspăt întors dintr-o excursie prin secuime. Cazați la cabana unui pădurar care, […]

  • Cam pioană

    19 februarie 2019

    Laura Codruța Kövesi doarme acum somnul neliniștit al urmăriților penal, învelită cu pătura otrăvită a prezumției de nevinovăție. Judecata publică a început să parcurgă etapele torturii, de astă dată cu […]

  • Asistații de la SRI

    19 februarie 2019

    Ovidiu Marincea este un fost lucrător din presă, la Realitatea TV, apărut de nicăieri ca jurnalist și dispărând apoi la fel de repede în negura care e foarte probabil să-l […]

  • În așteptarea atletului lui Dumnezeu

    12 februarie 2019

    A fost nevoie ca un parcagiu italian să se metamorfozeze în medic, pe pajiștea cu fătuci mioritice producătoare de silicon, pentru a vorbi de seninătatea criminală cu care am acceptat […]

  • Adevăratul nume al Laurei Codruța Kövesi

    12 februarie 2019

    Pentru o țară de mărime medie, îndepărtată și înapoiată, binecuvîntată de un dumnezeu amnezic, irigată de rîuri fără pești, locuită de oameni fără obraz, poluată de vorbe, ocolită de autostrăzi, […]

romania100