Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

În PNL se ascut piesele de șah

Zoom În PNL se ascut piesele de șah

În ciuda sondajelor optimiste împinse către presa subvenționată, oamenii din PNL știu (aproape toți) că partidul nu stă deloc bine și că ar fi un real miracol să se apropie de 20% din voturile românilor la alegerile europarlamentare de pe 9 iunie 2023.

20% este pragul sinucigaș fixat, la începutul lui 2014, de fostul președinte al PNL, Crin Antonescu. Luat de valul retoricii, singurul său talent cât de cât real, Crin a anunțat atunci că, dacă partidul nu obține 20% la alegerile europarlamentare, el demisionează din funcția de președinte.

Până atunci, PNL nu obținuse niciodată, de unul singur, vreun scor mai mare de 18%. Când a fost la guvernare, după 2004 și după 2012, a făcut-o doar după ce a candidat în cadrul unor alianțe care au câștigat alegerile: Alianța D.A., cu PD, în 2004, și USL, cu PSD și PC, în 2012.

Ei bine, visele prezidențiabile ale lui Crin Antonescu s-au izbit brutal de realitatea înconjurătoare, PNL reușind la europarlamentarele din 2014 un trist 15%. Cam cât se așteaptă să obțină și pe 9 iunie. Poate, anul acesta, chiar mai puțin, dacă nu se întâmplă o minune.

Singura deosebire față de 2014 este că președintele partidului, generalul Ciucă, nu a promis că-și dă demisia în cazul unui scor nefavorabil. În lumea lui, unde nu există decât ordine de executat și nici o presiune pentru rezultate și performanță, nu există nici sentimentul de vinovăție pentru un scor prost la alegeri. Parcă îl și vedem pe 9 iunie, la ora 21, când se vor face publice rezultatele exit-poll-urilor: „Camarazi, felicitări! Atât s-a putut astăzi, inamicul a fost mai bine înarmat, am avut o zi mai proastă, dar ne vom replia și vom lupta mai departe, până la victoria finală! Nu este o înfrângere, este o retragere strategică! Ne odihnim puțin, ne reînarmăm și ne vom zdrobi dușmanii în următoarele bătălii! Uraaaaa!“.

În armata română, care n-a fost implicată în nici un conflict militar de una singură de când există România, adică din 1866 încoace, un astfel de discurs ar mai merge. Suntem obișnuiți să ne-o luăm în primele faze ale unui conflict și să ne revenim pe final, mai ales dacă întoarcem armele la timp.

În politică, mai ales într-un partid de strategi bătăioși, cum a devenit PNL, lucrurile nu stau chiar ca în lumea ideală a lui Ciucă, obișnuită cu înfrângerile. Un scor prost duce la demisia sau demiterea președintelui partidului, cum s-a întâmplat cu Antonescu în 2014 și cu Gorghiu în 2016, sau la organizarea unui congres pentru îndepărtarea loser-ului. principal, cum s-a întâmplat cu Orban după alegerile din 2020.

Așa se face că în PNL s-a format deja aripa care vrea să preia conducerea după europarlamentare. Oamenii nici nu-și pun problema că s-ar putea ca partidul să performeze. Nu doar că sunt convinși că echipa Ciucă-Bode o va da de gard, dar probabil că mulți dintre ei nici nu vor prea pune osul în campania pentru europarlamentare, ca să se asigure că generalul este deja istorie.

Bisericuța care de-abia așteaptă să-i organizeze lui Ciucă funeralii liberale este condusă de către Dan Motreanu, eterna mediocritate omniprezentă a partidului, și strânge deja adeziuni de la organizațiile județene, Mai multe organizații au jurat credință viitoarei conduceri, așa că e de așteptat ca cel puțin într-o treime dintre județele țării PNL să se autosaboteze pe 9 iunie. În definitiv, oamenii au experiență din 2019, când, în primul tur al prezidențialelor, și-au pus alegătorii să voteze cu Dăncilă, numai ca să nu ajungă Dan Barna în turul al doilea. De data asta, par hotărâți să dea totul doar ca să nu fie nevoiți să mobilizeze electoratul pentru Nicu Ciucă, în noiembrie. Cine, însă, va face figurația la prezidențiale în locul lui Ciucă, este greu de spus, dat fiind că Dan Motreanu este mai puțin cunoscut electoratului chiar și decât Teorema lui Desargues, Boc nu poate fi uitat pentru guvernarea din timpul anterioarei crize economice, steaua lui Bolojan e pe trend descendent, iar Rareș Bogdan târâie după al atâtea dosare nerostite, încât depunerea candidaturii l-ar prinde în sediul DNA, la audieri. Sigur, Geoană încă-și caută partid suport, Hellvig de-abia așteaptă să fie convins și ar mai fi și alții. Dar parcă ar fi păcat. După ce, în ultimul deceniu, PNL a strălucit doar prin alianțe și importuri, a cam venit vremea să eșueze cu stil, ca pe vremuri, prin ei înșiși.

Citeşte mai multe despre:

3 comentarii

  1. #1

    „Luat de valul retoricii, singurul său talent cât de cât real,…”
    Si sa tradezi cu gratie tine tot de talent…

  2. #2

    #Adrian Cristescu ….Dar Crin nu a tradat.-o. Chiar pe ea a facut o comisar european…..

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Balada căluților de lemn

    27 februarie 2024

    (După ce au condamnat la moarte rățuștele de plastic și ursuleții de pluș, funcționarilor de la Bruxelles li s-a pus pata pe căluții de lemn) Cucoanele betuțe din Bruxelles s-au […]

  • Onania educată

    26 februarie 2024

    Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare […]

  • Cum a băut prozatorul Ioan Groșan o palincă cu Baudelaire pe masa de operație

    20 februarie 2024

    După ce-a stat la mii și mii de mese, cu domni și domnișoare și dudui, văzîndu-se, lipsit de interese, pe-o masă, cu savanți la căpătîi, Ioan Groșan, sătul de sine […]

  • Adevăratul curaj

    19 februarie 2024

    Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, […]

  • Balada cucului pravoslavnic

    13 februarie 2024

    lui Grigore Leșe Aveam și eu o pîine și-un rus mi-a rupt coltucul și a fugit să pape un borș ucrainean, zicînd că-n Bucovina n-o să mai cînte cucul, c-a […]

Editoriale
  • Balada căluților de lemn

    27 februarie 2024

    (După ce au condamnat la moarte rățuștele de plastic și ursuleții de pluș, funcționarilor de la Bruxelles li s-a pus pata pe căluții de lemn) Cucoanele betuțe din Bruxelles s-au […]

  • Onania educată

    26 februarie 2024

    Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare […]

  • Cum a băut prozatorul Ioan Groșan o palincă cu Baudelaire pe masa de operație

    20 februarie 2024

    După ce-a stat la mii și mii de mese, cu domni și domnișoare și dudui, văzîndu-se, lipsit de interese, pe-o masă, cu savanți la căpătîi, Ioan Groșan, sătul de sine […]

  • Adevăratul curaj

    19 februarie 2024

    Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, […]

  • Balada cucului pravoslavnic

    13 februarie 2024

    lui Grigore Leșe Aveam și eu o pîine și-un rus mi-a rupt coltucul și a fugit să pape un borș ucrainean, zicînd că-n Bucovina n-o să mai cînte cucul, c-a […]

  • Pînă la capăt și pînă la ultimul centimetru

    12 februarie 2024

    Vom sprijini Ucraina pînă la capăt, a zis Joe Biden la Varșovia, pe vremea cînd își confunda doar un fiu cu celălalt, nu și pe președintele Macron cu defunctul președinte […]

bijuterii argint