Domeniul schiabil de la Poiana Brașov și-a dat duhul duminică, avînd la căpătîi nu numai toate cele 15 grade Celsius și vîntul african intrat clandestin în țară pe sub nasul rubricii Meteo, ci și pe șoferul telecabinei albastre, care a tras utilajul pe dreapta din motive pe care un turist german le-ar pricepe doar sub tortură.
Pe ultimii metri de primăvară s-a mai putut schia două zile, aici incluzînd și sîmbăta, și lunecușurile din parcarea de la telegondolă. Acum, cînd zăpada a început să se retragă de pe pîrtii ca osînza de pe un schelet uitat prea mult în dulap, iese la iveală întreaga urzeală de dîmburi și bolovani pe care s-au bizuit, de doi ani încoace, cele 32 de milioane de euro investiți în pîrtii. Înainte să-ți rupi schiurile în pietrișul dezvelit ca o dantură cu care rîde muntele de noi, îți poți rupe gîtul pe pîrtiile uscate deja, dar neînchise publicului pentru simplul fapt că apar brusc, după o cotitură. Dacă îți trece prin cap nebuneasca idee că aici a fost găzduit Festivalul Olimpic al Tineretului European, ferește-te s-o spui cu voce tare, chiar dacă cei trei instructori de schi, îmbrăcați cu geci FOTE, pot constitui dovezi. Spre deosebire de alți ani, cînd topirea omătului dădea la iveală doar granit și bazalt, anul ăsta poți descoperi și pet-uri. Sticle de suc și cutii de bere surprinse de ninsoare anul trecut au fost păstrate în fundația pîrtiilor ca un sacrificiu întemeietor. Ele, ca Ana lui Manole, au făcut să dăinuie catedrala înălțată din zăpadă și pachete de țigări.
Cu excepția centrului orașului Tokyo sau a legendarului Piccadilly Circus, nicăieri în lume nu se poate schia mai scump ca în Poiana Brașov. Prețul instalațiilor cu care ești urcat în genunile de pe Postăvaru a fost atît de mare, încît se dorește a fi recuperat integral din fiecare bilet. Asta cînd instalațiile merg. De obicei, telecabinele stau, anumite teleschiuri sînt oprite, iar altele nu se păstrează pentru sezonul următor.
Primăvara a adus însă mult entuziasm pe pîrtii, chiar dacă, odată cu slalomul în noroi, s-a putut face, pe pîraiele pornite la vale, schi nautic și scufundări. Oamenii au venit în număr mare să se bronzeze pe Subteleferic și pe Kanzel, dar numărul lor s-a dovedit a fi uriaș în fața unicei și singurei cabane Postăvaru. Coada în care ei s-au strîns la grătarul cu mici putea uni orașele Brașov și Novosibirsk. Pe vremuri, Întreprinderea de Hoteluri și Restaurante întreținea mai multe localuri în zonele alpine și trebuie să ținem seama că, în anii comunismului, în afară de nomenclatură și de pasionații nebuni, singurii clienți erau urșii.
Dacă riști și înnoptezi în Poiana Brașov nu ai cum să nu te întrebi unde a servit masa tineretul european și, dacă a făcut-o, unde a fost mai apoi înmormîntat. Există, desigur, Coliba Haiducilor, un loc cu un farmec indiscutabil, unde au fost sacrificați mai mulți porci decît au fost doborîți oșteni la Rovine, dar acolo moartea survine lent, pe calea colesterolului și a transaminazelor. Dacă nu ești un împătimit al cauzelor pierdute, Poiana e un paradis din care vrei să scapi, iar singurul lucru indiscutabil bun e scurtătura spre Rîșnov, care îți scutește 30 de kilometri de drum. A, să nu uit: despre Rîșnov se spune că ar fi găzduit, cînd cu FOTE, competiția de biatlon. Nu luați în seamă acest zvon. Oamenii locului sînt aproape sălbăticiți și, la vederea automobilelor, e posibil să inventeze.
Publicat în Cațavencii, nr. 13 (91) 2013
