Cum-necum, securiștii au un fel al lor de a se da singuri în gât atunci când nimeni nu se mai așteaptă. Îi roade singurătatea, îi molfăie frustrarea că nu le sunt recunoscute meritele și adevăratele contribuții la mersul lucrurilor. Și cum stau ei, plictisindu-se de moarte în timp ce creațiile lor zburdă aproape libere prin sondaje, deodată le vine ideea genială să se spargă, să se autodemaște, să arate, de fapt, că la mijloc e și mâna lor.
Cam așa trebuie să fi stat lucrurile și cu grupul de securiști mai tineri sau mai bătrâni care au stat în spatele AUR și al lui George Simion.
Atunci când Simion și-a anunțat nunta, fabulând despre prezențe record, zeci de mii de invitați și camioane cu mâncare, unul dintre băieții care au ajutat la apariția și răspândirea AUR a zis că e momentul să treacă prin cadru. Așa se face că a ieșit în public fundația spre care Simion i-a trimis pe oameni să-și verse cadourile și donațiile, aceeași fundație care, printre altele, a făcut contract cu Phoenix pentru cântarea de la nunta Codreanului de plastic.
Ei bine, fondatorul și șeful fundației este Eugen Popescu, băiat cu rădăcini adânci în serviciile de informații încă de pe vremea când Simion nu se născuse, iar Ceaușescu era președintele României. Revoluția l-a prins pe Eugen Popescu locotenent în rezervă, angajat la bazinul de înot din complexul „23 August“. Se știa despre el, căci se lăudase singur cu asta, că e locotenent de Securitate. Dar lucrase, de fapt, pentru Direcția de Informații a Armatei. Imediat după 1990 a apărut în postura de ghid al jurnaliștilor străini, explicându-le cum funcționau centrele de interceptări telefonice ale Securității. N-a durat mult și a apărut, brusc, în spatele lui Marian Munteanu, în Liga Studenților și în balconul de la Universitate. A fost bătut, la mineriadă, de colegii lui din alte ramuri ale branșei, acei colegi conduși de Măgureanu și îmbrăcați în mineri, strecurați printre minerii adevărați. S-a întărâtat și s-a apucat să scrie în România liberă despre conturile lui Ceaușescu. Când n-a mai putut să o facă, s-a retras în Canada. Între timp, însă, a încercat și cu Marian Munteanu ce încearcă acum și cu Simion: o renaștere a naționalismului de spoială, ușor legionaroid. Dacă, văzând imaginile cu Simion într-un costum popular incert, nu știți ce vă amintesc ele, este foarte posibil să fi fost contemporani cu perioada în care Marian Munteanu adoptase cămeșoaiele albe, mai spre ie, se credea Iisus reîncarnat și organiza procesiuni unioniste, mergând în convoaie deschise de crucifixuri imense.
Dacă, însă, nu i-a ieșit cu Marian Munteanu, care a trădat cauza și s-a orientat spre capitalism, Eugen Popescu și gașca de securiști cu nostalgii legionare s-au reorientat, de curând, înspre Simion, pentru a-l crește mai bine, mai frumos, mai uscat.
Că nu este Eugen Popescu singurul, e destul de clar. Că încearcă să renască modelul Marian Munteanu, dar orientat mai mult înspre voturile oamenilor simpli, se vede. Greu de înțeles este, însă, de ce a ales să iasă la iveală acum. O posibilă variantă de răspuns e că omul s-a plictisit prematur și a decis să semnaleze că există și încă mai coclește strategii și planuri. Ăsta cu nunta, însă, nu i-a ieșit. Pentru că – istoria a dovedit-o – securiștii nu sunt niciodată atât de deștepți pe cât se cred ei.
