Ca și cînd nu era destul de mare aberația unei alianțe stînga-dreapta, lista comună pentru europarlamentare a venit la fix, precum un prezervativ peste noua construcție politică. Una pe care o mare parte din băieții celor doi saci cu voturi din jurul construcției politice o vor dusă mai departe. Deja se aud tot mai des voci care vorbesc despre listă comună și la parlamentare, în sistem fermoar. Că așa e frumos să ieși în lume, închis la fermoar, să nu se vadă construcția politică. Bașca, povestea asta e dusă chiar mai departe, încît se vorbește de niște mici fermoare și după locale, în sistem primar și vice, cîte unul de la fiecare partid. Ca să fie două mîini pe construcție, că dacă trag două mîini, în sus și-n jos, crește construcția.
Acum, sigur că mai departe de erecția financiară care le va fi fost băgată pe gît organizațiilor din teritoriu, că better together, în toată treaba asta e vorba de doi oameni, unul care caută viață după moartea politică și altul care vrea garanția unui final fără cătușe, că foști premieri mai băgăm la răcoare, în timp ce foști președinți nu prea. Practic, Iohannis își dorește atît de mult să fie ceva și după, să fie interneșănăl, iar Ciolacu își dorește atît de mult să fie în locul lui Iohannis, că și-ar pune turmele și să fuzioneze, dacă ar ști că asta le asigură poftele. Și de ce nu? Să fie Kafka pînă la capăt!