Până la urmă, românul a arătat maturitate, a arătat că poate sărezolve problema distanțării sociale prin dialog, prin comunicare. Despre ce e dialogul? Practic, despre orice, pentru că în final ne vom certa și, iată, astfel, se naște distanțarea socială de care avem atâta nevoie în această perioadă.
Adică de ce să vorbim despre distanțarea socială de Paște, când putem vorbi despre credința în Dumnezeu și, astfel, să ajungem la distanțare socială, fmm de viață, și blocat oameni pe Facebook.
S-a argumentat: de ce vă luați de creștini și de sfânta lumină, când ia uitați ce este în piețe?
Aglomerația din piețe ar fi trebuit să fie argumentul suprem că trebuie să ne agățăm cu ghearele de izolarea la domiciliu, pentru simplul motiv că orice prilej de a ieși din casă este, de fapt, exploatat cu nesimțire, inconștiență și ce mai vreți. Însă, pentru că ne certam pe „credință“ și ne împărțiserăm între creștini și necreștini, toate acestea nu mai contau.
Ce făceau „forțele de ordine“ când se îngrămădea lumea în piețe?
Forțele de ordine se uitau la forțele întunericului dezlănțuite.
Încă un argument că singura cale într-un stat slab și într-o țară cu oameni necivilizați este izolarea, este, adică, măsura extremă. Tocmai pentru a putea obține ceva.
La noi, problema pare nu atât a distanțării sociale, ci cum să ținem un echilibru între distanțarea socială și nevoia de contact. Și când zic contact mă refer la acea definire a contactului care să includă ce s-a întâmplat în Rahova.
1.355 de vizualizări
