Sînt un admirator al liricii de pîrnaie. Prin urmare, am urmărit cu atenţie ştirile despre concursul poetic rezervat deţinuţilor, concurs ajuns la a IV-a ediţie şi jurizat în acest an de trei poeţi cu patalama, printre care şi Dan Mircea Cipariu, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Finala concursului a avut loc la penitenciarul Rahova. Printre premiaţi s-au numărat vieţaşi condamnaţi pentru omoruri deosebit de grave, dar şi tineri debutanţi într-ale infracţionalităţii.
Dacă vă îndoiţi că puşcăriile pot fi pepiniere ale talentului poetic, vă reamintesc că Villon François a făcut un stagiu la mititica. Wilde Oscar şi-a şlefuit verbul liric în temniţa Reading, iar la noi Tudor Arghezi n-ar fi scris Flori de mucigai dacă n-ar fi fost beneficiarul unei pedepse fără suspendare, executată la penitenciarul Văcăreşti. Din lirica autohtonă de închisoare vă semnalez optimismul robust al versurilor, din păcate anonime: „Şapte ani ca mîine trece! Mai rămîne paisprezece“. Nu pot, deci, decît să regret absenţa unor antologii de specialitate, ca să ne facem o părere despre creaţiile de azi ale poeţilor-deţinuţi. Semnalez totodată o anumită deficienţă organizatorilor. Tinerilor care şi-au descoperit vocaţia literară în puşcărie ar trebui să li se sugereze să mai înveţe acolo şi altceva. Fiindcă după eliberare ar putea descoperi că scrierea de versuri nu e o îndeletnicire lucrativă, ceea ce i-ar putea îndemna să se întoarcă la meseriile mai bănoase din cauza cărora au ajuns în închisoare.
