În Evz, relatările și articolele în care autorii își dau cu opinia se contaminează reciproc, de nu mai știi să le deosebești. Textele de opinie cu idei puține, dar cu multe cuvinte, se abat împleticit în relatare, se mai împiedică în cîte o idee, pentru a se avînta în final către pamfletul bășicat. Relatările, în schimb, despre care și cel mai idiot manual de jurnalism zice că nu trebuie să conțină părerile autorului, căci, în caz contrar, acesta își pierde credibilitatea, dau pe dinafară de opiniile reporterilor. Mai ales cînd obiectul relatărilor e politichia. E adevărat că visul oricărui reporter de la noi e să devină comentator, dar cînd reporterul își amestecă în același „material” visul cu îndeletnicirea, ori a studiat jurnalistica la „Spiru Haret”, ori are șefi care-l stîrnesc să-și bată joc de meserie.
Nu știu cărei categorii aparține reporterul care s-a dus, săptămîna trecută, la o înfățișare a „actorului-politician Mircea Diaconu (64 de ani)” la Curtea de Apel București, însă acesta dă cu bîta părerii personale în balta relatării încă din titlu: „Mircea Diaconu a jucat impecabil ca «inculpat» în fața judecătorilor”. Asta e o bășcălie prostească! Dar să admitem că titlul relatării l-o fi dat șeful de secție. Textul e însă la fel de bășcălios, deși un reporter de tribunal ar trebui să se rezume la fapte și la vorbe, fără să-și dea cu presupusul despre inculpați, fiindcă asta nu e treaba lui, ci a procurorilor și a avocaților. Or, ce iese din tastatura reporterului Evz? Mai întîi, remarca „Mircea Diaconu a fost matinal la întîlnirea cu magistrații”. Așa ceva se putea spune mai simplu, că inculpatul s-a prezentat la tribunal cu o jumătate de oră înainte de deschiderea ușilor sălii de judecată. Dar asta ar fi însemnat ca reporterul să rateze efectul din fraza următoare: „…s-a așezat cuminte în centru, pe banca a doua, fix în spatele celor doi avocați de top pe care i-a angajat”. Adică, ne înghiontește reporterul, avem de-a face cu o chestie premeditată, în care fostul ministru al Culturii își intră treptat în acest rol la matineu. Mircea Diaconu s-a așezat el „cuminte” pe al doilea rînd de bănci, dar a ocupat, strategic, un loc în centru, postîndu-se chiar în spatele avocaților, care avocați fac parte din categoria celor de top. Asta în timp ce, din boxa arestaților, deținuții se uită la el și-și dau coate. Cu alte cuvinte, deținuții sînt publicul actorului din sala de judecată. Apoi – imaginați-vă regie –, după ce a discutat abătut cu avocații, actorul și-a dat haina (sic!) jos și a rămas în costum. Păi, dacă-și dădea jos haina, cum susține trimisul Evz, Mircea Diaconu rămînea în vestă sau în cămașă. După care, notează reporterul, inculpatul „s-a așezat picior peste picior.” Asta exprimă o atitudine relaxată și pentru actori, și pentru neactori. Cînd i-a venit rîndul însă, „Diaconu a rămas blocat” pentru o secundă, punctează reporterul, încît au răspuns avocații în locul său: „E prezent și reprezentat”. Nu, domnule reporter, replica asta era a avocaților, nu a inculpatului.
În final, Mircea Diaconu s-a dus „în centrul sălii”, de unde a vorbit calm, încet, „iar frazele erau atent studiate”. Și cum ar fi trebuit să fie, o improvizație? Cînd cineva își apără libertatea, se gîndește de-acasă ce va spune. Dar în cazul unui reporter care relatează despre o persoană în primejdie să-și piardă libertatea, din motive de incompatibilitate, și își permite să dea o mînă de ajutor procurorilor, reporterul cu pricina e incompatibil fără drept de apel cu meseria asta.
nicio vizualizare
