Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Incredibil! Ce bine arată noua drahmă grecească!

Zoom Incredibil! Ce bine arată noua drahmă grecească!

În timp ce presa tipărită de la noi merge din ce în ce mai prost, în însorita Grecie print-ul pare că începe să prospere. Îmbrăcaţi într-un ponei troian pentru a înşela vigilenţa badigarzilor de la Sokrates, firma care asigură paza şi protecţia unor obiective de interes public din Atena, ne-am strecurat pîş-pîş în boxa de la subsolul blocului în care stă guvernatorul Băncii Greciei, Mr. Mougouros Isăresculopulos, şi am descoperit locul unde se tipăresc în mare secret noile drahme cu care se va cumpăra souvlaki imediat ce Grecia va ieşi din spaţiul euro. 

În timp ce scotoceam prin teancurile de drahme proapăt ieşite din tipografie, am dat nas în nas cu Mr Isăresculoupulos, care se afla acolo întamplător pentru a-şi umple un castronel cu măsline din butoiul pe care-l ţinea în aceeaşi boxă cu tiparniţa. Am profitat de ocazie şi i-am smuls o scurtă declaraţie neoficială pe care o punem la dispoziţia pasionaţilor de numismatică alternativă din încă actuala UE: "Sper ca grecilor să le placă aceste drahme. Noi, cei la la Banca Greciei, am făcut şedinţe peste şedinţe în care am discutat pe cine să punem pe noile bancnote. Au fost diverse propuneri. Un coleg a zis, de exemplu, să-l punem pe Diogene, dar alăturarea lui cu butoiul ar fi putut trezi suspiciunea că noi, grecii, sîntem un popor de beţivi. În final ne-am decis pentru Merkel şi Sarkozy, în ideea că grecii vor putea să-şi amintească de Merkel şi Sarkozy, măcar o dată pe lună, cînd vor ţine în mînă bancnota de salariu.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint