Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Inelul cu diamante al lui Jupiter

Zoom Inelul cu diamante al lui Jupiter

O nouă petiție care-l privește pe miliardarul Jeff Bezos a început să se rostogolească pe Internet. De data asta e vorba despre o inițiativă să nu mai fie primit înapoi pe Pămînt după ce pleacă în spațiu. Ca de fiecare dată, presimt că și acum ne luăm țeapă. Jeff Bezos oricum n-avea de gînd să se mai întoarcă pe Pămînt. Și-a cumpărat propria planetă ca să scape de săraci și nici unul dintre noi n-a fost invitat.

Gestul lui Cristiano Ronaldo, care a dat jos de pe masă două sticle de Coca-Cola înaintea meciului cu Ungaria, a scăzut valoarea companiei cu patru miliarde de dolari. La două miliarde de dolari bucata, am putea spune că sînt cele mai scumpe sticle din lume. Imediat după sticlele de cola vîndute pe Aeroportul Otopeni care costă șase miliarde sticla.

Oamenii de știință elvețieni au descoperit că brînza devine mai gustoasă dacă e expusă la muzică hip-hop. Pe de altă parte, cresc și șansele să sfîrșească șvaițer, ca Biggie sau Tupac.

Toți angajații unui fast-food pakistanez au fost reținuți de Poliție peste noapte după ce au refuzat să le dea polițiștilor burgeri pe gratis. Pare ceva ireal, ce se poate întîmpla doar într-un episod din Familia Simpsons sau la covrigăria Luca de lîngă Secția 16.

Potrivit unui studiu, peste 25 dintre companiile americane care au anunțat că sprijină minoritățile LGBTQ+ au donat în trecut sume importante politicienilor conservatori care se opun minorităților LGBTQ+. Pe scurt, cum zice vorba românească, marilor companii le place să fie și cu sprijinul la vedere, și cu sufletul în rai.

O alergătoare americană depistată pozitiv la un test antidoping spune că totul i se trage de la un taco cu carne de porc pe care l-a cumpărat de la un food truck ambulant. Probabil că era vorba de un porc lipsit de morală, care participa frecvent la curse de ciclism cu Lance Armstrong.

Oamenii de știință care monitorizau ouăle de țestoasă din Florida au făcut o captură de cocaină în valoare de 1,2 milioane de dolari. S-au stricat și țestoasele, pe vremuri umblau doar cu iarbă și ketamină, dar, de cînd au dat de bani și s-au angajat în publicitate, fără trei linii de cox nici nu se trezesc dimineața.

Japonezii au creat prima mască de protecție comestibilă. E vorba de o mască confecționată din pîine, care merge de minune cu micii de la Obor pe care-i primești dacă te vaccinezi.

1 comentariu

  1. #1

    ‘ covrigăria Luca de lîngă Secția 16.’ Haide, Radu, astea sunt chestii care se rezolva la Protectia Consumatorului, nu la Catavencii. Unbecoming.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Rugăciune de seară

    23 noiembrie 2021

    (Recurs la o afirmație din Pateric unde trupul e numit de Sfinții Părinți „fratele porc“) Săru’ mîna, trupul meu, că m-ajuți cînd îmi e greu, că mă lași, fără chirie, […]

  • Patrioți în poziția capră

    23 noiembrie 2021

    Mulți au crezut că negocierile pentru formarea guvernului sînt inspirate de patrie și națiune, de binele public și de urgența situației, dar s-au înșelat. Aceste negocieri exprimă, de fapt, preferințele […]

  • România de tinichea

    23 noiembrie 2021

    Este plină România ultimilor aproape 32 de ani de tinichele zornăitoare care s-au atașat de piepții mândri ai unor oameni mai mult sau mai puțin merituoși. Sunt mii de oameni […]

  • Rugăciune pentru mîinile lui Che Guevara

    16 noiembrie 2021

    Nu te-ai plictisit să fii neutru ca Elveția, Doamne? N-ai obosit să nu știi să mori? Palmele de chirurg ale lui Che Guevara, după atîtea toamne, se vor întoarce fîlfîind […]

  • Rugăminte pentru Servicii

    16 noiembrie 2021

    Chiar dacă e organizată de Servicii, chiar dacă servește grupuri de afaceri și interese politice personale, coaliția PNL-PSD e singura alternativă de moment la haos. E multă neobrăzare și minciună […]

  • Faci, nu faci, mandatul merge

    16 noiembrie 2021

    „Cine v-a lucrat, dom’le, aici? Un cârpaci. Păi, asta e lucrare?“ E modul instalatorului, al electricianului sau al zugravului de a invoca greaua moștenire și, desigur, de a urca instantaneu […]