Cine e și Cărtărescu ăsta, să-și dea cu părerea despre cine ar trebui să conducă ICR? Hai sictir, dom’le, nu vrei matale să ne cauți după ce iei Nobelul ăla? Cine-s și uniunile astea de creație, să-și dea ele cu părerea? Alo, ia fugiți la voi la scară și nu mai bateți mingea prin Parlament, că le stricați aleșilor deranjul.
Institutul Cultural Român își cântă zilele astea cântecul de lebădă. Actuala conducere e pe făraș și urmează ca cei mai pricepuți oameni ai națiunii, atunci când vine vorba de cultură, adică parlamentarii, să aleagă o nouă conducere. Chiar era timpul ca domnul Paul Ciprian Pintea, de exemplu, să își aducă aportul la avântul pionieresc al culturii românești de peste hotare.
Procesul a ajuns pe ultima sută și lista cu propuneri s-a închis. Situația este, așa cum era de așteptat, de-un sublim ridicol, doar vorbim despre cultură.
Mai întâi, câteva mici explicații despre procedură și ridicolul ei. Conducerea ICR urmează să fie aleasă de Parlament, la propunerea grupurilor parlamentare și nu numai. Acest „nu numai” oferă o veritabilă aură întregului proces. Fiind vorba despre cultură, mai pot face propuneri pentru viitoarea conducere – membri, vicepreședinți și președinte – uniunile de creație, acele asociații care au și statut de utilitate publice. Sau orice alt ONG, din câte se pare. Numai că de ales efectiv aleg parlamentarii, reprezentanții poporului. Că poporul știe cel mai bine. Celebrul domn Pintea, de exemplu.
Și-acum să trecem puțin la jocul politic. Că doar e vorba de cultură pe bani publici, prin urmare politică.
La Comisia de Cultură a Senatului a fost depusă lista finală cu candidaturile pentru funcțiile vacante de membru, vicepreședinți și președinte al Institutului Cultural Român, după cum vedeți în poze. Peste 30 de propuneri venite din toate părțile.



Liviu Jicman, fostul președinte al ICR, băiat cu ascendent în PNL, a fost propus pentru încă un mandat în fruntea instituției de vreo cinci uniuni de creație. Nu și de PNL, care n-a propus nimic. Domnul Bolojan e cu reforma, n-are el timp de cultură. Prin urmare, Jicman nu prea mai are șansă să pupe un mandat. Degeaba îl laudă și susține public Mircea Cărtărescu, de exemplu. Sau Luminița Corneanu. Uniunile de creație și oamenii de cultură nu votează. De votat votează domnul senator Pintea.
Ei bine, dacă PNL nu s-a băgat în jocul ăsta, că ei sunt cu reforma – cum ziceam – nu se pricep la fotbal și cultură, stați liniștiți că s-a băgat USR. Adică USR-ul politic, nu Uniunea Scriitorilor cea apolitică, condusă de Varujan Vosganian. Hă hă! Deci, USR-ul lui Dominic Fritz, cel care l-a dat țărișoarei pe Nicușor Dan, o propune pentru șefia Institutului Cultural Român pe doamna Roxana Dumitrache. E deja angajată la ICR, ceea ce e un atu. În plus, doamna Roxana este politolog, activist, scriitor, manager cultural și cam tot ce își dorește ea să fie. Și foarte bine face că își dorește! Sub conducerea ei, dacă va fi aleasă de domnul Pintea, ICR-ul va renaște ca pasărea Felix. Ăsta, Phoenix, pasărea Phoenix. Că Felix e băiatul ăla, îl știți, Dan Voiculescu, care avea în urmă cu mulți ani un partid, PC, unde doamna Roxana a fost director de comunicare și strategie. Desigur, doamna Roxana s-a reorientat și, acum doi ani, deschidea lista pentru parlamentare, la Suceava, din partea REPER, partidul domnului Cioloș. Prin urmare, probabil că nu va face pragul nici la votul ăsta, spre tristețea soțului Claudiu, care s-ar mai duce puțin prin lume, pe post de soț cultural.
Cel mai probabil noul președinte al ICR va fi Corina Raluca Încrosnatu, vicepreședinte al ICR în mandatul trecut și susținută de PSD. Probabil și de AUR, că Simion, urmând modelul lui Bolojan, nu s-a băgat pe parte de cultură cu propuneri. Doamna Încrosnatu a activat, înainte de 2014, an în care și-a găsit locul la ICR, pe la Fundația Europeană Titulescu, în siajul domnului Adrian Năstase.
Practic, ICR va renaște și va ajunge pe noi și nebănuite culmi. Pot să urle Cărtărescu și toți nepremiații cu Nobel cât vor. De decis vor decide băieții din Parlament. Adică domnul Pintea. Sincer, nici nu e clar de ce se mai pierde timp cu procedura asta. Nu mai bine îl lăsau pe domnul Pintea să decidă el? Că așa, cu atâtea propuneri, mai mult îl încurcă pe om la vot și poate-i sare procesorul din placa de bază.







„a aduce aportul ” parcă era pleonasm pe vremuri…in rest… numai de bine