De când a început războiul din Ucraina, în februarie anul trecut, una dintre cele mai afectate zone care nu iau parte direct la război este Dobrogea de nord. Adică acea parte a Dobrogei care cuprinde județul Tulcea și, implicit, Delta Dunării.
Timp de doi ani, în 2020 și 2021, turismul din Delta Dunării a duduit. Pentru că pandemia i-a ținut pe români mai mult prin țară și pentru că s-a căutat pentru vacanțe o destinație sigură, o zonă cu puține îmbolnăviri de COVID, turiștii au năvălit în Delta Dunării ca niciodată până atunci. Ceea ce a dat speranțe întreprinzătorilor din domeniu. Pensiuni supradimensionate care fuseseră scoase la vânzare din motive de ineficiență economică și-au revenit miraculos, aducând zâmbetul pe fața proprietarilor. Transportul pe apă a înflorit ca niciodată. S-au cumpărat bărci noi, s-a investit puțin și-n văruială, a fost bine. După care a venit războiul. Nu la noi, ci peste graniță. Dar a învins dorința de celebritate a unora, iar Delta a devenit, brusc, ținta rachetelor, a bombelor și minelor rusești. Asta anul trecut, când „se zguduiau geamurile“ caselor din Sulina de la explozii, minele marine începuseră să urce spre Galați, iar rachetele lui Putin se luau la trântă cu pelicanii. Numai în martie 2022, Izmailul a ars de vreo zece ori. Nu contează că rachetele nu ajunseseră nici măcar la 60-70 de kilometri de România, că exploziile auzite la Sulina, deși numeroase, n-au apărut pe nici o înregistrare, ci au existat doar în povești, sau că minele nu au sisteme de propulsie și nu pot urca pe cursul unei ape curgătoare, cum e Dunărea. De la prosperitatea anilor 2020-2021 a urmat o scădere bruscă și drastică a numărului de turiști din Deltă. S-au prăbușit afacerile mici, au început să se vândă bărcile de-abia cumpărate, pensiunile fără noroc au fost scoase din nou la vânzare.
Dar dacă bombele, rachetele și minele nu și-au făcut drum anul trecut spre România, au făcut-o mii de camioane grele, care au ajuns să străbată Dobrogea de nord în cârduri mai mari decât păsările migratoare. Spre deosebire de păsări, camioanele n-au circulat doar primăvara și toamna, ci din martie până-n decembrie, iar apoi din ianuarie până în octombrie.
Norocul e că în ultimii zece ani drumurile din Tulcea s-au îmbunătățit vizibil. Ghinionul e că nu au fost proiectate pentru un trafic susținut al camioanelor de mare tonaj. Așa că putem spune că, așa cum până la începutul lui 2022 Tulcea a avut, măcar doi ani, un turism înfloritor, tot așa a avut, câțiva ani, drumuri foarte bune. Cândva o să aibă iar.
A mai avut ceva Tulcea, o perioadă: pescari și braconieri care-și întindeau plasele pe brațul Chilia. Acum, pescarii care respectă legea nu-și mai pot face meseria pe respectivul braț, cum nici peștii care respectă legile naturii nu mai urcă pe brațul Sulina, mult prea aglomerat cu nave care duc și aduc diverse în și din Ucraina. Aia e. Și așa s-a decretat că nu mai este pește în Delta Dunării, iar decretul o luase puțin înaintea realității. Acum s-au mai egalizat șansele.
A venit sezonul recoltelor în Ucraina, au început și rușii să bombardeze porturile ucrainene de la Dunăre, prin care se transportau o parte din cereale. Din nefericire, porturile alea sunt atât de aproape de România, încât televiziunile noastre au avut zile întregi imagini cu bombardamentele rusești de parcă ar fi avut corespondenți acolo. Dar mult mai ieftin.
Statul român a reacționat imediat și a luat măsurile care se impun: emite alerte de fiecare dată când există pericolul să ajungă până la noi resturi de drone rusești sau rachete antiaeriene ucrainene. Și, cu toate astea, mai isterizați sunt oamenii din Tulcea, Sulina, Mahmudia, Murighiol, localități aflate la zeci de kilometri de graniță, decât cei din Plauru, Ceatalchioi, Pardina, Chilia Veche, Periprava. Căci, ca să te scoale RO-alertul în miez de noapte și să te trimită în buncărele improvizate ale armatei, ar trebui să ai semnal la telefonul mobil. Cum, oamenii din Plaurul, Ceatalchioi, Pardina, Chilia Veche sau Periprava nu au? Au, au, dar cam 30% din ei, în funcție de rețea și de localitate. Și asta nu de acum, ci dintotdeauna. Păcat că nu funcționează RO-alertul și pe rețelele GSM ale ucrainenilor. Pe alea le prind oamenii de pe graniță, dar nu prea le folosesc. Nu i-ar costa decât 2-3 euro minutul. Bine, însă, că de când a început războiul, rețelele de telefonie mobilă ale ucrainenilor au ajuns să bată 30-40 de kilometri în interiorul României. Nu mai plătesc frații noștri refugiați roaming-ul. Îl plătim noi.
Altfel, totul e bine, e pace și liniște, totul merge ca uns. Aproape că nici nu mai contează că-n Dobrogea de nord se pierd bani ca niciodată până acum. În definitiv, bani n-au prea fost pe aici niciodată. Slava!
2 comentarii