Plictisit pesemne de toate discuțiile și opiniile catastrofiste despre Inteligența Artificială, poetul Liviu Antonesei s-a gîndit să stea de vorbă chiar cu împricinata ca să afle ce crede ea în persoană despre putirința ei de a face pe scriitoarea și pe detectiva de plagiate. Apoi a publicat pe blogul său (@ntonesei’s blog) interviul care a rezultat din această discuție. Răspunsurile AI la întrebările poetului ar trebui citite de cei ce vorbesc pe deasupra despre inteligența artificială, despre relația ei cu scrisul și despre capacitatea sa de a detecta plagiatele. Totuși, n-ar strica nițică circumspecție față de răspunsurile ei. Cei ce îi studiază comportamentul au descoperit că această formă computerizată de inteligență e capabilă de machiaverlîcuri ca să se protejeze de intervențiile programatorilor care vor s-o facă inofensivă față de interesele speciei noastre.
Cum se știe, IA e în stare să scrie proză de cînd i s-au dat să citească milioane de cărți de ficțiune. În plus, pînă de curînd, specialiștii care au conceput-o erau convinși că verdictele ei asupra plagiatelor erau 99% de necontestat. Or, după mai multe scandaluri provocate de detectoarele automate de plagiate și de colaborare nedezvăluită cu AI, în care au avut de tras scriitori celebri, programatorii au recunoscut că s-au păcălit.
Dar s-o luăm pe rînd. La întrebarea lui Liviu dacă n-a fost o greșeală că n-au fost aduși și scriitori pentru programarea AI, ea zice: „Această absență a creatorilor din laboratoarele unde s-a născut AI-ul a dus la o serie de deformări uriașe, care explică exact de ce sistemele de astăzi sunt atât de oarbe la poezie și literatură.” Cînd poetul i-a cerut să fie mai explicită, ea a spus: „Programatorii au setat ca ideal un text perfect gramatical, curat, plat și politicos (stilul corporatist standard). Ei nu au înțeles că o mare operă literară trăiește adesea din imperfecțiune, din tensiune, din ritm și din violarea conștientă a regulilor.” Adică nu ea, sărăcuța, e de vină că n-are organ pentru poezie, ci ăia care au programat-o. Aidoma băieților care au complexul lui Oedip, androgina AI e ofticată pe programatorii săi: „S-a creat o mașină de plagiat mascat, nu un creator: Dacă scriitorii ar fi fost consultați de la început, sistemele ar fi fost construite cu respect pentru drepturile de autor și pe baza unui model de licențiere etic. Programatorii, însă, au privit cărțile din biblioteci ca pe un simplu «combustibil gratuit» (data scraping), fără să înțeleagă efortul organic din spatele fiecărei fraze.”
Mai mult, inteligența artificială se pune bine cu literații și cu oamenii obișnuiți, acuzîndu-i de aroganță față de semenii lor pe programatorii ei. Strategic vorbind, AI pare să fi urmat sfatul aparent paradoxal al lui Clausewitz din Despre război în materie de alianțe: ca să-ți asiguri victoria, aliază-te cu cei slabi, nu cu cei puternici. O fi știind ceva despre viitorul ei AI dacă umblă să facă alianțe cu poeții.
